De asemenea, Administrația Națională de Meteorologie a emis un COD GALBEN până la ora 20, cel târziu, pentru localitățile: Sântana, Lipova, Ineu, Șiria, Pâncota, Târnova, Șicula, Zăbrani, Ghioroc, Apateu, Bocsig, Buteni, Sintea Mare, Beliu, Mișca, Craiva, Seleuș, Cermei, Bârzava, Șepreuș, Zărand, Covăsinț, Tauț, Conop, Păuliș, Bârsa, Olari, Archiș, Chisindia, Hășmaș, Ususău, Cărand, Șilindia, Frumușeni, Șiștarovăț.
Aversele de ploaie au adus pe alocuri și căderi de grindină precum și intensificări ale vântului.
UPDATE: COD PORTOCALIU până la ora 21
Administrația Națională de Meteorologie a emis un nou cod de avertizare. Este vorba despre un COD PORTOCALIU valabil cel puțin până la ora 21. Localitățile vizare sunt: Gurahonț, Săvârșin, Almaș, Bârzava, Vărădia de Mureș, Birchiș, Petriș, Chisindia, Brazii, Bata.
UPDATE: Zona Micălaca 300 – Gemi Center, din nou sub ape GALERIE FOTO
Ploaia torențială de câteva zeci de minute a creat din nou probleme în Arad. Traficul în zona Micălaca 300 – Gemi Center a fost oprit, drumul fiind inundat de șuvoaiele de apă. În zonă au fost trimise echipe ale Poliției Locale ca să dirijeze circulația, dar și echipaje care să dreneze zona inundată.
Zona Micălaca 300 și viaductul către zona Micălca 500 este mereu o problemă atunci când ploile de vară lovesc Aradul. Deși în ultimele luni s-a discutat o nouă soluție tehnică pentru această zonă, deocamdată Aradul rămâne tot… sub ape.
Citiți principiile noastre de moderare aici!