Aflat la ediția a III-a, Semimaratonul „Bizere” din comuna arădeană Frumușeni a debutat în 2014 ca o competiție sportivă cu „tentă” medievală. Punctul de start se află lângă situl arheologic „Bizere”, în zona cunoscută drept „Fântâna Turcului”.
Povestea
În anul 2014, la Frumușeni, în județul Arad (16 km distanță de municipiu), se organiza prima ediție a Semimaratonului Bizere. Dat fiind faptul că în 2015 nu s-a organizat, ediția din 2017 va fi cea de-a treia. La fel ca în anii precedenți, și ediția 2017 a evenimentului sportiv va avea loc la începutul lunii octombrie, mai exact pe data de 7.
Cursele
La fel ca în anii precedenți, vor fi trei curse. Una de 2,4 kilometri, numită „Crosul începătorilor”, una de 12 kilometri, numită „Crosul avansaților”, iar cea de-a treia este Semimaratonul de 23,7 kilometri. Pentru cursa de 2,4 kilometri nu există limite de vârstă, în timp ce la cursa de 12 kilometri, participanții trebuie să aibă vârsta de 14 ani, iar pentru semimaraton, de 18 ani.
Înscrierea și taxele
Înscrierile se fac prin formularele de pe site-ul turismalternativ.ro. Taxele de participare sunt de 30 de lei pentru cursa de 12 km, 50 de lei pentru cursa de 23,7 km, iar pentru cea de 2,4 nu este necesară achitarea unei taxe. Înscrieri se pot face și la sediul Remat MG, pe strada Câmpul Liniștii, numărul 1, din municipiul Arad.
Concerte
Evenimentul nu va oferi doar alergare, ci și momente de relaxare. Pe scena din zona „Fântâna Turcului”, lângă situl arheologic „Bizere”, vom avea parte de concerte oferite de Ansamblul Folcloric „Bizere” din Frumușeni, Ale&Fly și trupa Lupus Dacus.
Organizatorii
Evenimentul este organizat de către Remat MG SA și Primăria Comunei Frumușeni, cu sprijinul Asociației Turism Alternativ. Persoane de contact pentru detalii sunt Marta Felfoldi, din partea Asociației Turism Alternativ (0720 692 684) și Eugen Mairovitz, din partea Remat MG (0745 822 283).
Citiți principiile noastre de moderare aici!