Florin Remeţan, preşedintele PMP Arad, care va fi prezent, alături de toţi preşedinţii de filiale din ţară, nu exclude ca, în cadrul reuniunii, Traian Băsescu să-şi anunţe înscrierea în partid, „lucru pe care îl aşteaptă toţi cei care s-au înscris în PMP doar pentru că este partidul înfiinţat de către Traian Băsescu”. „Ne întâlnim la lucrările Colegiului Naţional pentru discutarea strategiei de pregătire a alegerilor, iar noi susţinem că din această strategie nu poate lipsi nu simpla înscriere în PMP, ci preluarea conducerii partidului, la Congresul din 24 octombrie, la care PMP Arad va fi prezent cu 100 de delegaţi. Repet, nu ştim încă nimic, dar nici nu excludem nimic, de pildă, anunţarea candidaturii lui Traian Băsescu la Primăria Capitalei şi pentru Consiliul General al Municipiului Bucureşti. Paşi extrem de importanţi, care, dacă vor fi parcurşi- am convingerea că da- vor face ca la alegerile parlamentare din 2016 Partidul Mişcarea Populară să ajungă cât mai aproape de cota de populartitate (17%) pe care o are Traian Băsescu la ora actuală”, a declarat Florin Remeţan
La (re)lansarea lui Traian Băsescu
La (re)lansarea lui Traian Băsescu
Sâmbătă, la Sinaia, Colegiul Naţional al PMP se va reuni în prezenţa lui Traian Băsescu.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Purtătorul de cuvânt al Primăriei Municipiului Arad a transmis punctul de vedere al instituției în legătură cu mașina Poliției Locale care a fost furată, marți după-amiază, de un om al străzii. Acum ceva vreme, echipajul rămas acum fără mașină l-a dus pe bărbat la psihiatrie.
2
România
Biroul Electoral Central (BEC) a dat publicităţii marţi rezultatele finale la primul tur al alegerilor prezidenţiale, după centralizarea datelor de la cele 19.919 secţii de votare deschise în ţară şi străinătate.
România
Consiliul Naţional al Audiovizualului sesizează Comisia Europeană în ce priveşte platforma TikTok, în condiţiile în care reţeaua, deşi şi-a asumat că nu face publicitate politică, a permis candidatului independent Călin Georgescu acest lucru.
3
Local
Vineri, 22 noiembrie 2024, în timp ce se afla la volanul unei mașini, el ar fi lovit o femeie pe trecerea de pietoni și ar fi fugit de la locul accidentului.
Local
Un bărbat „aventurier” a urcat la volanul unei mașini ce aparține Direcției Generale Poliția Locală din cadrul Primăriei Municipiului Arad și a gonit cu ea pe străzile din centru.
6
Local
Corala „Contrast”, Analia Selis, Maria Răducanu și Diana Selagea se numără printre invitați.
Mapamond
Austria s-a oferit din nou ca posibilă locaţie pentru găzduirea de negocieri de pace vizând încetarea războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, scrie marţi dpa.
Citiți principiile noastre de moderare aici!