Cuvântul are o puternică rezonanţă în toate locurile cuprinse de oameni. Cerul este al tuturor; aerul, apa, pământul sunt bunuri comune, la fel şi stelele. Cine s-ar putea face stăpânul lor? Suntem departe de Apusul încărcat „de smoală”; avem munţi, dealuri, păduri, ape liniştite şi limpezi; lipsesc marile fabrici şi uzine, suntem feriţi de smog. Apa miroase a frunză de stejar, vine de la munte, ai tot bea din ea, vorba cântecului: „Sus la munte, la izvor.” Pe vremuri, fasolea fierbea bine cu apa de râu, acum a dispărut şi apa şi fasolea. Cine a călătorit vreodată pe Valea Bistrei, prin Valea Cernei, prin văile Crişurilor şi-a dat seama de splendoarea acelor locuri.
Cu câţiva ani în urmă, Combinatul chimic de la Mândruloc a poluat zeci de hectare de teren agricol, se vedeau în Transilvania case acoperite cu reziduuri de ciment; la Petroşani, vrăbiile erau cu penaj negru-tăciune din pricina zonei poluate.
Se vorbeşte mult despre o perioadă de încălzire a climei; de fapt, şi noi, oamenii, contribuim la globalul acestei încălziri: uzine uriaşe, ardere de combustibili exprimate la sute de mii de tone; oamenii nu folosesc mijloacele de transport în comun, ci se deplasează cu propria maşină. De la un colţ de stradă vei observa că fiecare maşină din trafic are doar un singur pasager. Unde e restul familiei, de ce ne îngăduim acest lucru? Bine ar fi dacă ne vom permite măcar o dată pe săptămână să lăsăm maşina în garaj! Veţi zice că trăim într-o perioadă modernă şi nu în evul mediu. Nu spune nimeni acest lucru, dar e bine să menajăm o parte măcar din sănătatea noastră. La fiecare strănut al copilului, părinţii intră în panică, dar îl transportă la şcoală cu maşina.
Şanţurile, canalele, păşunile, toate sunt pline de peturi, de tot felul de materiale plastice. Cine face o descoperire a unui material de interes, de ce nu îi găseşte şi antidotul? Aceeaşi poveste se leagă de multe deşeuri, ce până la urmă devin periculoase.
Încă ne mai rabdă Pământul!
Cu greu găsim o apă liberă în natură, să o bem în linişte, să nu fie poluate nici alimentele.
Ceea ce s-a spus aici e puţin. Oamenii cunosc mult mai multe lucruri despre poluare. De ce credeţi că sunt nemulţumiţi locuitorii din zona Curtici? Lăsaţi bogăţiile în pământ, găsiţi alte mijloace de economisire a carburanţilor, iar agricultura ar trebui protejată, generaţiile viitoare trebuie să se bucure de un cer înstelat.
Oricum, tindem să înţelegem de ce pe cerul nostru sunt mai multe stele!
JULA GHEORGHE,
BELIU
SCRISORI DE LA CITITORI. „Pe cerul vostru sunt mai multe stele!”
Frumoase cuvinte şi bine spuse de către un om sosit pe plaiurile noastre din vestul Europei. Parcă sună a poezie, o poezie formată dintr-un singur vers. Ce bogăţie şi subînţelesuri se pot găsi în toate cuvinte exprimate fără o prea adâncă meditaţie.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Un bărbat „aventurier” a urcat la volanul unei mașini ce aparține Direcției Generale Poliția Locală din cadrul Primăriei Municipiului Arad și a gonit cu ea pe străzile din centru.
1
Local
Corala „Contrast”, Analia Selis, Maria Răducanu și Diana Selagea se numără printre invitați.
Mapamond
Austria s-a oferit din nou ca posibilă locaţie pentru găzduirea de negocieri de pace vizând încetarea războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, scrie marţi dpa.
România
Funcţionarii publici care au beneficiat de majorarea salarială de până la 50% pentru orele efectuate în cadrul proiectelor finanţate din fonduri europene nerambursabile nu pot primi şi majorarea salariului de bază cu 15% pentru complexitatea muncii, a decis Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Mapamond
Şeful Comitetului Militar al NATO, amiralul olandez Rob Bauer, a îndemnat luni companiile să fie pregătite pentru un scenariu de război şi să îşi adapteze în consecinţă liniile de producţie şi distribuţie pentru a fi mai puţin vulnerabile la eventualul şantaj din partea unor ţări precum Rusia şi China, potrivit Agerpes.
1
Evenimente
Ziua Națională a României va fi marcată, la Arad, printr-o serie de ceremonii ce se vor desfășura la Cimitirul „Eternitatea”, în Parcul „Mihai Eminescu” și în Piața Catedralei.
UT Arad
Arădenii dau peste FC Botoșani cu o zi înainte de Ajunul Crăciunului. Când ajung moldovenii acasă?
Citiți principiile noastre de moderare aici!