Proiectul „Cluburi de sănătate” îşi propune promovarea unui stil de viaţă sănătos prin organizarea unor întâlniri interactive cu caracter informativ, educaţional şi de consiliere medicală în câteva domenii medicale cu impact în civilizaţia contemporană.
La solicitarea multora dintre participanții din cadrul etapei I, acest proiect va continua cu etapa a II-a prin clubul de bucătărie vegetariană la care se vor adăuga trei module noi: clubul de boli endocrine, clubul de control al greutății și clubul de fitoterapie. În acest sens, prima întâlnire va avea loc duminică 20 ianuarie 2013, ora 16.00, în sala de ședințe a Consiliului Județean Arad.
„Dorim, în acest fel, să venim în întâmpinarea nevoilor populației prin diversificarea paletei de oferte în cadrul cluburilor de sănătate – ne-a spus Emil Jigău, unul dintre organizatori. Sperăm ca participarea la aceste cluburi să aducă o experienţă fericită în îmbunătăţirea sănătăţii şi o atmosferă relaţională care să ofere sens în viaţă şi bucuria de a trăi deplin”.
Program
Întâlnirile au loc o dată pe săptămână, timp de aproximativ două luni, după următorul program:
• Sâmbătă, 26 ianuarie, 2, 9, 16, 23 februarie și 2 martie, ora 17.00, Consiliul Județean Arad – Clubul de CONTROLUL GREUTĂȚII;
• Duminică, 27 ianuarie, 3, 10, 17, 24 februarie și 3 martie, ora 15.30, Consiliul Județean Arad – Clubul de FITOTERAPIE;
• Duminică, 27 ianuarie, 3, 10, 17, 24 februarie și 3 martie, ora 17.00, Consiliul Județean Arad – Clubul de BOLI ENDOCRINE;
• Duminică, 27 ianuarie, 3, 10, 17, 24 februarie și 3 martie, ora 18.30, Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea „Salem”, str. Ștefan Augustin Doinaș nr. 36 (lângă clădirea Consiliului Județean Arad) – Clubul de BUCĂTĂRIE VEGETARIANĂ.
Citiți principiile noastre de moderare aici!