Spectacolul îi are în distribuţie pe tinerii actori Cecilia Donat şi Alex Mărgineanu, care vor aduce în scenă o lume şi un spaţiu aparte, decupat din dramaturgia americană – lumea lui David Mamet, scriitor, scenarist, regizor de film, om de televiziune şi de radio.
Stilul lui Mamet de a scrie dialogurile este cunoscut în SUA ca „Mamet speak”, el fiind marcat inclusiv de cinism, de limbaj de stradă şi de adevărate „efecte artizanale”. Autorul apelează adesea la caractere italice şi la ghilimele pentru a marca anumite cuvinte particulare şi pentru a atrage atenţia asupra manipulării frecvente şi asupra utilizării înşelătoare a limbii de către personajele sale. Când a fost întrebat cum şi-a dezvoltat stilul propriu de a scrie dialoguri, Mamet a spus: „În familia mea, în zilele de dinaintea televiziunii, ne plăcea să pierdem serile făcându-ne mizerabili, bazându-ne exclusiv pe capacitatea noastră de a vorbi vicios. Probabil că atunci capacitatea mea de a scrie astfel a fost formată”,
Piesa „Codrii” este una dintre cele mai de succes piese ale sale, iar cel care a realizat spectacolul după ea este regizorul Alexandru Berceanu . Decorul spectacolului este semnat de Doru Păcurar, iar costumele de Oana Văran.
JA -V.F.
Citiți principiile noastre de moderare aici!