Liga Judeţeană a Pensionarilor (LJP)din Arad a expus public motivele care stau la baza iniţiativei legislative numite „Codul Pensionarilor”. Pentru ca iniţiativa să aibă şanse mai mari de concretizare, conducerea LJP a transmis expunerea de motive tuturor parlamentarilor arădeni. „Ne-au răspuns doi senatori şi trei deputaţi, respectiv, Avram Crăciun, Ovidiu Marian, Claudia Boghicevici, Mihăiţă Calimente şi Farago Peter. Dacă ni se alătură doar din motive electorale, noi nu-i putem împiedica. Dar nu vom mai înghiţi promisiuni, ci doar rezultate palpabile. Dacă legea privind Codul Pensionarilor va fi adoptată până la declanşarea campaniei electorale, atunci noi le vom spune pensionarilor să voteze cu aceşti oameni – indiferent de culoarea lor politică – pentru că aceşti oameni au votat Codul Pensionarilor” – subliniază Ilie Cerna, preşedinte de onoare al LJP Arad.
Liderul Ligii a mai precizat că „probabil în iunie vom merge, împreună cu domnul senator Avram Crăciun, la Comisia de Muncă din Parlament, cu această iniţiativă legislativă.”
Prevederi reparatorii
Prin instituirea Codului Pensionarilor se urmăreşte acordarea mai multor drepturi şi facilităţi pentru pensionari, care să echilibreze diferenţa dintre veniturile lor actuale şi veniturile de pe vremea când erau salariţi.
Se doreşte administrarea patrimoniului fostei UGSR, gratuitate pe toate mijloacele şi căile de transport în comun locale şi naţionale (mai puţin aero), pensii de minimum 500 de lei (pentru cei cu vechime incompletă) şi de maximum 4.000 de lei (pentru „cei care au contribuit în mod deosebit în cursul anilor de muncă”), pensie de moştenitor de cel puţin 30% din pensia celui decedat, reducerea TVA la alimentele de bază, timp de antenă la Televiziunea Naţională etc.
Citiți principiile noastre de moderare aici!