„După părerea mea, ceea ce spus preşedintele PNL, Crin Antonescu, este corect. Dacă PSD şi PNL nu alcătuiesc o forţă cu personalitate juridică, trecând peste orgolii şi diferenţe doctrinare, nu vor putea constitui o alternativă la actuala guvernare.Sunt convins că dacă aceasta va funcţiona pe temeiuri juridice bine definite, UDMR va veni alături, asigurând o guvernare stabilă, pe baza unui program de guvernare, de relansare economică, până în 2016.
Ideea nu este chiar nouă, ne-a sugerat-o chiar preşedintele Traian Băsescu, spunând că noua majoritate formată în Parlament nu poate fi luată în considerare, pentru că nu este înscrisă la Tribunal. Sigur, interpretarea lui este abuzivă, nu trebuie neapărat personalitate juridică, dar atunci nu va mai avea nici măcar acest fals acest motiv ca să încalce Constituţia şi să menţină la putere un guvern fără majoritate”, spune deputatul liberal arădean.
JA-S.T.
Citiți principiile noastre de moderare aici!