Organizată de Colegiului Naţional „Moise Nicoară”, competiţia intrată definitiv în tradiţia sportivă a liceului şi în lumea voleibalistică din Arad, a fost şi în acest an, rezultatul unui proiect susţinut de Primăria Municipiului Arad, din finanţări nerambursabile alocate pentru activităţi nonprofit de interes general.
Manifestarea sportivă, inclusă în programul de utilitate publică „sportului pentru toţi”, are ca obiective în principal: formarea competenţelor de practicare a voleiului, ca activitate de timp liber în scop sanogen şi compensator la elevele de liceu, depistarea talentelor pentru activitatea de performanţă, formarea spiritului de fair-play, realizarea şi depăşirea nivelului de aspiraţie personal.
Parteneri în realizarea proiectului au mai fost: Inspectoratul Şcolar judeţean şi Asociaţia Profesorilor de Educaţie Fizică şi Sport din judeţul Arad.
Invitate să ia parte la această competiţie au fost reprezentantele următoarelor unităţi de învăţământ: Liceul Teologic Baptist „Alexa Popovici” (prof. Ovidiu Ţăndău), Gr. Şc. „Iuliu Maniu” (prof. Marcel Sîrbu), Gr. Şc. „Sava Brancovici” Ineu ( prof. Ina Nicodin), Liceul Teologic Penticostal (prof. Adelin Roşca), Liceul Teoretic „Vasile Goldiş”(prof. Alexandru Anghel), Colegiul Economic Arad (prof. Olivia Brosowsky), Liceul de Artă „ Sabin Drăgoi” (prof. Radu Duţu şi Colegiul Naţional „Moise Nicoară” (prof. Petru Lata).
Premii şi diplome
Pe parcursul a două zile de întreceri am asistat la meciuri viu disputate, câştigate la scoruri strânse, dar toate desfăşurate într-un deplin spirit de fair-play. Cu toate că la această competiţie, destinată „sportului pentru toţi”, rezultatele sunt mai puţin importante, menţionăm că frumoasele cupe puse în joc, au revenit următoarelor reprezentative şcolare:1.Colegiul Naţional „Moise Nicoară” Arad ; 2.Gr. Şc. „Iuliu Maniu” Arad;3.Lic. Teologic Penticostal Arad;
Toate elevele au fost răsplătite cu diplome de participare, iar următoarele au primit diplome speciale: Tuclei Laura – cel mai bun serviciu, Pariţa Larisa – cea mai bună trăgătoare, Gabor Sânziana – cea mai bună ridicătoare, Tipei Ionela – cea mai de perspectivă jucătoare, Lăcătiş Oana – cea mai combativă, Gherghel Emina – cea mai bună preluare, Drăgăniţă Adnana – cea mai completă, Opriş Denisa – jucătoarea turneului, Rusu Cristina, Pîrv Nicoleta – miss Cireşarii.
Echipa de proiect
Echipa de proiect – formată din profesorii Mircea Potocean, Maria Haş, Marius Cirin – coordonatori; Petru Lata, Francisc Schmidt, responsabili tehnici, economişti Mariana Mânecan şi Corina Roxin – s-a străduit şi a reuşit o ediţie model.
Citiți principiile noastre de moderare aici!