Cu un generic împrumutat din engleză, „evoluţia” tânărului plastician, familiarizat deja cu simezele de la Turnul de Apă (a mai expus în urmă cu trei ani „Flori”), aflat acum la „majorat” expune, tocmai… 18 lucrări, într-o altă gamă, într-un alt ton coloristic, catifelat, cald, mângâietor. Împodobite în culori suave, nuanţe de gri, verde, oranj, cu pete de culoare de un roşu revoltător sau albastru purpuriu, prin care răzbat raze argintii, simbol al unui zbor înspre un Eden necunoscut, picturile, care dau o notă de sublim, încărcate de metafore deschise înspre un vis platonic, transcendent, poartă titluri nesperat de atrăgătoare: „Singurătate”, „Vis”, „Dualitate”, „Primitiv”, pendulându-se, el, pictorul, între „Apă şi foc”, „Sunet şi lumină”, revenind la sinele pe care şi l-a intitulat simplu: „Doar eu”. Undeva, ele, florile, care l-au consacrat, stau grupate într-un „Trio mov” (de fapt, sunt Cale, flori ce ne trimit înspre inocenţă, candoare, sărbătoare: una, două, trei cale!).
Asistenţa a fost captivată de cuvintele rostite la vernisaj – Horia Truţă: „expoziţia ne descoperă un univers pictural dincolo de realitatea pe care şi-o creează singur, la graniţa dintre figurativ/nonfigurativ, cu peisaje desprinse din oniric, cu fiinţe hibride într-un orizont geografic selenar”; Aurelia Tolan: „fiind o apropiată a familiei pictorului, remarc evoluţia acestuia, de la maşinuţele ce i-au marcat frageda copilărie, la originalitatea lucrărilor care, acum, bucură mintea şi sufletul”; Lucian Feier: „Adevărul şi artă se află în realitatea unor forme asociate, visul este eliberat de constrângere în care spaţiile umane scapă! Bucură-te de reuşită, niciodată să nu te mândreşti! Smeritul nu aduce la declin! Mă bucur să te am elev, Rosano!”.
JA – F.C.
Citiți principiile noastre de moderare aici!