Cu această ocazie, arădenii se vor putea pune la curent cu problematica persoanei cu Sindrom Down, prin intermediul unor materiale informative, dar şi a unei serii de momente artistice interactive, susținute de copii și tineri cu Sindrom Down.
„Scopul campaniei este informarea despre Sindromul Down și promovarea valorizantă a posibilităților acestor persoane, dezvoltarea toleranței și a deschiderii față de incluziunea socială a acestora” – spun organizatorii acţiunii. Între aceştia se numără: „Integra” (Asociația persoanelor cu dizabilităţi intelectuale) și Asociația „Down Art”, în parteneriat cu Fundația „RCE Speranța Copiilor”, Centrul „Ghiocelul” (DGASPC Arad) și Centrul Școlar de Educație Incluzivă Arad.
Acţiunea de miercuri, de la Galleria Mall, este prima dintr-un șir de evenimente iniţiate în cadrul campaniei naționale „Hai să cunoaștem și să recunoaștem Sindromul Down” ce se va întinde pe perioada unui an.
Citiți principiile noastre de moderare aici!