La prima întâlnire a fiilor satului, în 1976, participanţii au ridicat problema înfiinţării unui muzeu reprezentativ în Buteni. Au urmat trei ani de muncă încununată cu inaugurarea muzeului în 1979.
Am avut şansa de a cunoaşte acest muzeu având ca ghizi trei oameni care au pus mult suflet în păstrarea bogăţiei spirituale a înaintaşilor: Ioan Motrea, adevăratul părintele al muzeului, prof. Ovidiu Someşan, pasionat cercetător al istoriei locului şi înv. Ramona Boc, o tânără talentată şi îndrăgostiită de tradiţiile strămoşilor.
De la casele oamenilor
„Clădirea muzeului datează de pe la 1830 şi a fost şcoală confesională romano-catolică. Dar a avut, de-a lungul vremii, şi alte utilizări, chiar şi depozit de cereale şi maternitate de purcei. Când am început renovarea, în 1976, am avut foate mult de lucru” – ne spune Ioan Motrea, care, în acea vreme, era primarul comunei. „Am umblat din casă în casă, împreună cu soţia Doina, şi am obţinut aceste obiecte. Toate sunt adunate din satul Buteni şi – ne mărturiseşte, în continuare,- tragedia e că şi acum mai mergem prin casele oamenilor dar găsim doar petice cu ţesătura discretă a costumelor; le spălăm şi le punem în dosar (mâneci de şubă, cusături pe spătoaie sau câmăşi bărbăteşti).”
Tot sufletul butinceanului
Muzeul este organizat pe mai multe încăperi. În cea mai mare vedem cam dot ce se găsea în casa butincianului: de la războiul de ţesut la furcă şi fuiorul de cânepă, urzoi, lăzi de zestre (pline), patul cu tot ce se punea pe el, îmbrăcăminte, obiecte de bucătărie.
Apoi o mini „secţie” de istorie unde, cum ne informează prof. Ovidiu Someşan, „au fost adunate de pe dealul Şângioara, în urma plugului, obiecte predacice şi dacice: fragmente de silex de Iosăşel, statuetă preindoeuropeană (3.500 îHr.), ciocane de piatră (6.000 îHr.), ceramică dacică din abundenţă, rîşniţă din tuf vulcanic, de import (sec. I îHr.) şi altele”. Apoi, un loc cu nenumărate unelte de muncă. „Ţăranul a făcut tot ce i-a trebuit în gospodărie – ne explică Motrea – dar el a vrut să fie şi frumos. Vedeţi, chiar jugul de boi a trebuit să-l împistrească de parcă ar fi ou de Paşti. Dacă n-ar fi fost inventivi şi harnici, dacă n-ar fi avut simţul frumosului, n-ar fi făcut aceste comori”. Trecem prin alte camere şi observăm un spaţiu rezervat unor oameni de seamă ai comunei şi faimosului cor al Buteniului, o colecţie de artă plastică cu lucrări ale butincenilor – amatori (Simion Moţ, Veselina Clepea, Ramona Boc) şi profesionişti(Petru Lucaci şi Dacian Giura), o colecţie de fotografii şi documente vechi dar şi „un colţ” cu uneltele cu care a lucrat, la Buteni, sculptorul Mihai Buculei.
Nu doar o colecţie moartă
„Am dorit ca muzeul nostru să nu fie ca o colecţie moartă – concluzionează Ioan Motrea. De aceea, în sala mare, au loc adunări pe mai multe teme, lecţii de istorie, iar, de curând, tânăra învăţătoare Genţiana Farcaş şi-a susţinut aici lucrarea de gradul I”
Vizitat de francezi
Patru alsacieni din nordul oraşului Strasbourg au vizitat, recent, muzeul şi au consemnat în cartea de onoare că au „fost foarte impresionaţi de numeroasele obiecte, costume şi alte exponate adunate”.
Trimite articolul
XDacă înv. GENȚIANA Baranciu nu avea un director bun, nu primea gradul. drept recunoștință ,umbla după câțiva ani cu lista ptr semnături prin sat, să-l schimbe nu numai din funcție, ci și să-l scoată din Buteni. unii părinți nici nu știau ce semnau.Ce a urmat? Desigur, manipulată de cei ce conduc de 50 de ani Buteniul, din umbră acum, Femeia asta ,care nu știe nici să scrie corect, a distrus Școala din Buteni, pe directorul care a adus-o, familia lui și în pornirea viforoasă, căci telecomanda a uitat să o oprească, și-a distrus propria familie. Apoi a plecat din Buteni, nu de tot,va reveni când cimitirul elefanților va avea nevoie să mai distrugă ceva, dacă a mai rămas ceva bur /ău pt. ei.
n/eni, nu de tot,va reveni când cimitirul elefanților va avea nevoie să mai distrugă ceva, dacă a mai rămas ceva bun/ău pt. ei.
vom reveni cu eternul muzeu.E vremea să o spunem pe a dreaptă, am tot tăcut, crezînd că se opresc.