A promis şi s-a ţinut de cuvânt. Unul dintre obiectivele principale ale primarului Nicolae Selegean pentru mandatul ce se va încheia în curând a fost acela de a asfalta străzile comunei. Candidatul mişcării creştin-liberale susţine că în acest moment 90% din străzile comunei vor fi gata în curând. „Am promis că vom asfalta principalele străzi din comună, iar până la sfârşitul acestui mandat îmi voi respecta această promisiune. În plus, prin proiectul PNDI, vom mai asfalta peste 7 kilometri, ceea ce va reprezenta circa 90% dintre străzile comunei”, a declarat Nicolae Selegean, primarul comunei Felnac.
Trotuarele la pavat
De asemenea, Nicolae Selegean ţine să precizeze că se lucrează de zor la amenajarea trotuarelor din comună. Lucrarea a fost posibilă printr-un proiect de 7 miliarde (lei vechi), aflat în derulare. „Pavăm trotuarele de o parte şi de cealaltă a drumului judeţean, în Felnac şi Călugăreni şi am făcut parcări la instituţiile din comună”, a completat primarul. De asemenea, dispensarul din comună a fost modernizat 100%, iar comuna dispune de un sistem de iluminat public modern şi economic, pe fiecare stâlp.
Baze sportive
O altă promisiune îndeplinită a fost realizarea unui teren de sport cu gazon artificial, pe care la ora actuală se pot disputa meciuri de fotbal: „Mai mult, am mai construit încă un teren de sport, cu suprafaţă bituminoasă, cu nocturnă, pentru tenis, baschet, volei, tenis cu piciorul. Pot spune că am fost printre primele comune din judeţ care şi-au construit un teren sintetic şi, astfel, am deschis calea pentru astfel de baze sportive”, a declarat primarul Nicolae Selegean.
„Rodul proiectelor pe care le-am depus începând cu anii 2008 şi 2009 se vor vedea în acest an. Sunt adeptul muncii în echipă. Cred că cetăţeanul va spune, la alegeri, dacă în aceşti patru ani Nicolae Ioţcu şi echipa lui şi-au făcut treaba şi datoria faţă de judeţ. Sper ca cetăţenii să aprecieze munca depusă de noi pentru ei, şi să îi acorde primarului Nicolae Sălagean un nou vot de încredere pentru a putea finaliza şi demara alte proiecte ambiţioase”, a declarat Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, şi candidatul Mişcării Creştin-Liberale.
Proiecte de viitor
Un proiect ambiţios este construirea unei noi grădiniţe în localitatea Felnac, deoarece actuala grădiniţă nu dispune de spaţiu suficient pentru copii din comună. În prezent, proiectul este în stadiul de scoatere la licitaţie, urmând ca lucrările să demareze în acest an.
Citiți principiile noastre de moderare aici!