„Năpasta” a adus pe scenă patru actori interesanți ai Teatrului din Ploiești și un spectacol bun în care, însă, totul se desfăşoară într-un ritm parcă prea lent, fără să ajungă la acel punct culminant așteptat de toată lumea. Ceea ce ajută la crearea unei stări de apropiere față de actori și față de acțiunea în sine este faptul că spectacolul se desfăşoară în regim studio, cu publicul pe scenă, într-un decor alb-negru.
După cum spuneam, povestea lui Cristi Juncu ajunge prea repede la final, fără o acțiune prea lungă. Ne este prezentat un triunghi conjugal, format din văduva recăsătorită cu ucigaşul fostului soţ şi prietenul actualului soţ, amant al soţiei acestuia. Nebunul apare și dispare mult prea repede din poveste, la fel ca și prietenul soțului.
Devine prea limpede cine ce face, iar misterul se dizolvă repede şi, într-un fel, ai impresia că aştepţi degeaba, finalul fiind altul decât cel preconizat. „Năpasta” nu se întâmplă, după cum credea toată lumea ci, totul se termină oarecum fără rezolvarea problemei… fără crima din final, care să pună punct, așa cum trebuie, acțiunii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!