Liderul PSD crede că suspendarea preşedintelui Traian Băsescu nu este necesară.
D-le Ponta, care este stadiul discuţiilor PSD-PNL, în vederea demiterii Guvernului Boc ?
Ponta : Ceea ce aţi văzut şi până acum, ne-am pus la aceeaşi masă, susţinem împreună moţiunea de cenzură, am construit împreună un proiect pentru un guvern de criză. Dacă moţiunea de cenzură trece, vom susţine în continuare un guvern de criză care să ia măsurile cele mai urgente pentru România şi care la anul să organizeze alegerile anticipate, pentru că fără votul oamenilor nu poţi să mergi mai departe cu adevărat.
Susţineţi că premierul trebuie să fie de la PSD sau sunteţi de acord şi cu altă variantă ?
Ponta : Nu am discutat acest aspect. Este mult mai important ce vrem să facem acum pentru ţară decât cine pe ce poziţie este. Acesta este punctul meu de vedere şi nu mi-l schimb.
Un eventual acord la nivel central are şanse să fie aplicat şi în teritoriu?
Ponta : Sunt multe judeţe în care colaborăm. Cei doi secretari generali, domnul Stroe şi domnul Dragnea au făcut evaluarea la judeţele în care nu avem colaborare şi sper să găsim soluţii în cele mai multe dintre ele.
În ultimul timp, între dumneavoastră şi Crin Antonescu nu au mai avut loc schimburi de replici acide. Aţi ajuns la un acord în acestă privinţă ?
Ponta : Nici înainte nu am avut, asta a fost o chestie creată de presă, că trebuie neapărat să se certe cutare şi cutare. Eu şi Crin Antonescu nu ne-am certat niciodată. Dimpotrivă, de când fac eu politică, de zece ani, avem o relaţie de respect, suntem lideri amândoi, la partide cu ideologii şi cu programe diferite, dar şi unul şi altul vrem să trăim într-o ţară democratică, iar pericolul în acest moment pentru democraţie în România se numeşte Traian Băsescu. Faptul că putem să stăm la aceeaşi masă, că putem să avem proiecte comune, este un lucru care ţine de responsabilitate şi e foarte bine că e aşa ceva.
Suspendarea lui Traian Băsescu este unul dintre aceste proiecte comune, având în vedere faptul că de el depinde cine va fi numit premier ?
Ponta : Este un lucru rău pentru România faptul că oamenii au început să creadă că în România toate depind de Băsescu, Băsescu arestează, Băsescu face alegeri, Băsescu numeşte miniştri, Băsescu le face pe toate. Eu cred că în România nu Băsescu face tot, cred în faptul că în România instituţiile pot funcţiona, cred în faptul că în România pot să mai şi decidă ce e bine pentru viitorul lor şi în acest moment din ce în ce mai mulţi români cred că trebuie să aibă un alt Parlament, nu cel actual, viciat, în care parlamentarii PSD şi PNL au fost cumpăraţi sau şantajaţi şi susţin guvernul. Dacă stăm tot timpul cu mâinile încrucişate şi o să spunem că Băsescu decide, o să-l lăsăm pe el să ne strice viitorul. Eu nu sunt de acord cu acest lucru.
Daţi-mi un caz în care nu a decis Băsescu atunci când a vrut să decidă
Ponta : Nu vă dau exemple. Rolul meu în politică nu e să fac analizele lui Băsescu, e treaba dumneavoastră, a presei.Rolul meu în politică e să ofer alternativă şi faptul că în acest moment şi în sondaje şi în ceea ce se întâmplă zi cu zi, oamenii văd că există ceva mai bun decât Băsescu şi PDL şi la noi şi la celelalte partide, înseamnă că îmi fac treaba. Eu vorbesc cu Crin Antonescu şi cu cei de la PNL , nu contest dreptul presei de a face orice analiză şi speculaţii, dar noi, cei care facem politică, funcţionăm după alte reguli.
Nu presa, ci liberalii susţin că suspendarea lui Băsescu este necesară, pentru că altfel nu se va rezolva nimic, au declarat ei, nu am inventat noi.
Ponta : Sunt de părere că niciodată în România nu vom reuşi să facem treburi serioase cât timp Băsescu este preşedinte, asta da. Care este soluţia, o vom stabili împreună.
Sunteţi siguri că, după alegeri, veţi putea face singuri guvernul ?
Ponta :Sunt sigur că da, şi aşa este bine pentru România
Dacă nu veţi putea, cu cine veţi face coaliţie ?
Ponta : Nu mă pricep la speculaţii şi nu sunt nici cititor în stele, eu vă spun care sunt obiectivele noastre politice. Ce se va întâmpla şi cum vor vota oamenii, nu ştiu, e decizia lor şi o respect
Adică, un partid serios nu trebuie să aibă o strategie minimală, stabilită dinainte, în caz că nu îi ies socotelile ?
Ponta : Nu.
Strategie pentru 2012
Sfatul lui Ponta pentru activiştii PSD, în perspectiva alegerilor : „Vorbiţi cu fiecare om în parte, mai ales acolo unde PDL are primarii şi consiliile locale, şi spuneţi-le : luaţi-le PDL-iştilor banii, dar nu îi votaţi”.
Victor Ponta: „Rolul meu în politică e să ofer alternativă”
S.T.
Citiți principiile noastre de moderare aici!