Domnule preşedinte, vi se reproşează că nu aveţi curajul să ieşiţi în faţă şi să vă confruntaţi cu opoziţia şi cu populaţia. Stă în picioare acest reproş?
SECULICI. Categoric, nu! Noi am adus criza în România? Noi am încărcat schema statului cu funcţionari care n-au obiectul muncii? Noi am cheltuit 3,24 miliarde de euro în campania electorală din 2008? Noi am avut un deficit bugetar de 5,6% la o creştere economică de peste 8%? Şi aş putea continua. Toate acestea le-au făcut alţii care acum, cu tupeu maxim, se dau fete mari şi critică. Hoţul strigă: săriţi, hoţii! Nu noi, ci opoziţia PNL şi PSD ar trebui să nu aibă curajul să iasă în faţă.
Şi PDL nu are nicio vină?
SECULICI. Vina noastră este, dacă dsicutăm la modul general, vina întregii clase politice, iar dacă discutăm strict despre situaţia actuală, „vina” PDL este că trebuie să scoată ţara din criză. Iar pentru aceasta suntem obligaţi să luăm măsuri nepopulare. În mod firesc, populaţia nu acceptă să iei ceea ce crede ea că i se cuvine. Din păcate, populaţia nu se întreabă cum s-a ajuns în situaţia în care cheltuielile statului depăşesc veniturile. S-a ajuns prin creşterea nejustificată economic a pensiilor, a salariilor, prin înfiinţarea unor agenţii care nu-şi au rostul şi prin alte cheltuieli care, fără discuţie, trebuie eliminate. Măsurile pe care le ia guvernul nu sunt populare, dar sunt absolut necesare.
Toate aceste măsuri au dus la o scădere drastică a încrederii populaţiei în guvern şi în PDL.
SECULICI. Era şi firesc să se ajungă în această situaţie. Un partid se erodează la guvernare chiar şi în timpuri normale, darmite în perioadă de criză. Avea PDL altă soluţie? Să lăsăm ţara să ajungă în faliment? Ştiţi ce este supărător? Faptul că PDL şi-a asumat acest risc, încercând să îndrepte greşelile altora, iar cei care au greşit cel mai mult culeg roadele. Este paradoxal, dar aşa e în politică. Iar populaţia se uită în gura lor şi crede toate minciunile pe care Ponta, Antonescu şi acoliţii lor din presă le aruncă pe piaţă.
Opoziţia profită de bâjbâielile guvernului în a găsi soluţiile cele mai potrivite pentru ieşirea din criză. E normal să profite…
SECULICI. Oricare soluţie ar adopta-o guvernul, tot ar nemulţumi pe cineva. Nimeni, niciodată, nu poate mulţumi pe toată lumea. Problema este că trebuie găsite soluţiile cele mai eficiente pentru a scoate ţara cât mai repede din criză. Nici opoziţia nu e coerentă când zice că oferă soluţii. PSD vine cu soluţii de protecţie socială care lovesc în mediul de afaceri, iar PNL vrea soluţii liberale care neglijează protecţia socială. Când luăm un anumit tip de soluţii urlă PSD-iştii, când încercăm alt tip de soluţii urlă liberalii.
Şi care soluţii credeţi dumneavoastră că ar fi cele mai potrivite?
SECULICI. Cele mai binevenite soluţii sunt cele în care să fie protejaţi doar cei foarte săraci, dar şi soluţii care să încurajeze mediul de afaceri, pentru că, dacă mediul de afaceri nu funcţionează, nu vin bani la buget. Şi, de fapt, aceasta este problema: să intre bani la buget pentru că atunci există bani şi pentru protecţie socială şi pentru dezvoltare.
În plan local, opoziţia vă critică aproape zilnic şi nu îi daţi nicio replică. Nu aveţi replică?
SECULICI. Care opoziţie? PNL, care de ani de zile caută cu disperare un preşedinte şi nu-l găseşte? Sau PSD, care importă preşedinţi din Bucureşti? Două partide fără busolă care n-au făcut nimic pentru arădeni. Cum pot avea încredere arădenii în două partide dezorganizate care n-au demonstrat nimic în Arad? Şi la ce să dăm replică? La inepţiile populiste şi demagogice pe care le produc cele două partide pe bandă rulantă? PDL Arad a demonstrat că, în ciuda crizei, găseşte bani şi soluţii pentru dezvoltarea municipiului şi a judeţului. Şi, la urma urmei, pe oameni îi interesează ce faci, nu ce vorbeşti.
Unii proorocesc că PDL va avea soarta PNŢCD.
SECULICI. PNŢCD nu trebuie blamat pentru că a adus acea schimbare de care avea atâta nevoie România în acea perioadă. Mai devreme sau mai târziu, populaţia îşi va da seama că PDL s-a sacrificat pentru a evita falimentul ţării. În privinţa soartei politice a PDL pot să vă spun atât: nu mor caii când vor câinii!
“Populaţia îşi va da seama că PDL s-a sacrificat pentru a evita falimentul ţării”
JA-D.D.
Citiți principiile noastre de moderare aici!