În urmă cu un an de zile, sosirea unui nou procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la Arad şi preluarea dosarului Trifa de către acesta promitea găsirea unor indicii importante. La patru ani de la uciderea tânărului Traian Trifa, doi oameni sunt judecaţi pentru această faptă.
Arestarea lui Ovidiu Răchită şi Florin Moldovan pentru uciderea lui Trifa a surprins un oraş întreg la acea dată. Cei doi sunt departe de noţiunea „uşă de biserică’’. S-au trezit, însă, peste noapte, judecaţi pentru o crimă. Au apărut, imediat, şi martorii cu identitate protejată. Martori care au declarat că cei doi s-ar fi lăudat cu uciderea lui Trifa. Ba chiar, mai mult de atât, Răchită şi Moldovan i-ar fi condus la locul crimei chiar a doua zi după comiterea acesteia pentru a le arăta cum s-a petrecut totul.
„N-au nicio legătură’’
Acum, procesul în care Moldovan şi Răchită sunt judecaţi pentru omor deosebit de grav, a luat o întorsătură neaşteptată pentru unii. Doi dintre martorii cu identitate protejată au declarat vineri în faţa judecătorilor Tribunalului Sibiu, acolo unde se judecă dosarul, că cei doi inculpaţi în acest caz n-au nicio legătură cu moartea lui Traian Trifa. Mai mult de atât, martorii şi-au dezvăluit identităţile şi au spus magistraţilor că deşi ştiu că riscă să facă închisoare pentru că au depus mărturie mincinoasă nu pot trăi cu gândul că vor băga doi oameni nevinovaţi la puşcărie.
Conform celor prezenţi în sala de judecată, deşi nu au spus niciun nume atunci când judecătorii i-au întrebat cine le-a spus ce să declare şi cum de au ajuns să depună mărturie în acest dosar, martorii au lăsat să se înţeleagă că întregul ‘’scenariu al crimei’’ a fost pus la punct dinainte de alţii, arătând înspre ceilalţi martori sub acoperire şi unii dintre anchetatorii care s-au ocupat de dosarul Trifa.
N-au răspuns
În ceea ce-i priveşte pe ceilalţi martori sub acoperire, cei prezenţi în sală au povestit că aceştia au putut fi uşor recunoscuţi după ticurile verbale. Aceştia nu au răspuns la multe dintre întrebările venite din partea avocaţilor lui Răchită şi Moldovan pe motiv că identitatea lor ar putea fi deconspirată. Acelaşi răspuns l-au dat şi atunci când au fost întrebaţi dacă sunt judecaţi în altă cauză.
JA – I.C.
Citiți principiile noastre de moderare aici!