„«Opera – Galeria» este scenariul scris special de către dramaturgul maghiar Nora Sedianszky pentru Teatrul Clasic «Ioan Slavici» Arad. Textul a fost conceput în vara anului 2012, când Nora Sediansky a lucrat la el împreună cu mine, luând în considerare tipologiile actorilor arădeni”, spunea Andrea Ladanyi.
Spectacolul îmbină teatrul cu muzica şi dansul, fiind construit în două acte. Actul I porneşte de la „Don Giovanni“ iar actul II de la „Flautul fermecat“, folosind cele două capodopere mozartiene drept pretext pentru o nouă scriere dramatică. Autoarea scenariului îl aduce în scenă pe Mozart şi pe o serie din personajele celor două opere (Don Giovanni, Tamino, Leporello, Guvernatorul, Sarastro, Donna Elvira, Regina Nopţii ş.a.). „Fiind un spectacol în care mişcarea scenică / dansul deţin roluri importante, actorii arădeni susţin inclusiv partituri coregrafice. Lor li se adaugă şi un grup de dansatori, format atât din profesionişti, cât şi din elevi ai Liceului de Artă «Sabin Dragoi»”, preciza, înainte de premieră, Bogdan Costea, directorul Teatrului Clasic „Ioan Slavici”.
Precizăm faptul că la spectacolul OPERA – GALERIA de duminică, 3 februarie, preţul unui bilet este de doar 5 lei (spectacolul fiind reprogramat din LUNA PLINĂ DE TEATRU).
Citiți principiile noastre de moderare aici!