TÎRNOVA. Scandalul este „cât casa” la Tîrnova, unde consilierii care alcătuiesc opoziţia contra primarului Florin Farcaşiu au boicotat şedinţa de marţi, deşi ştiau că, dacă nu se adoptă bugetul, profesorii, funcţionarii şi persoanele cu handicap nu îşi vor mai primi banii. Atât luni, în cadrul unei reuniuni, cât şi marţi, primarul a încercat, fără succes, să convingă măcar un consilier din opoziţie să vină la şedinţă. Nu a venit niciun pedelist şi nici singurul de la PSD, partid aflat la guvernare împreună cu PNL. Au venit, în schimb, să asiste, 40 de dascăli, care au încercat în repetate rânduri să-l prindă la telefon pe unul dintre consilierii PDL (fost PSD-ist), care le este coleg de breaslă. Mai mult, în comună a fost prezent, spun unele surse, liderul sindicatului din învăţămând, dl. Ieneşescu, care a discutat, la şcoală, cu sindicaliştii, pentru a vedea ce este de făcut.„Se vede treaba că PDL-iştii au rămas cu năravul de a tăia salariile bugetarilor şi găsesc soluţii pentru aceasta chiar dacă nu mai sunt la guvernare”, spune primarul.
Ultima speranţă, prefectul
Miercuri, primarul, împreună cu sindicaliştii, vor merge la prefect, pentru a identifica, împreună cu acesta, o soluţie legală pentru ca dascălii să nu rămână fără bani. Tentativă, credem noi, fără şanse de izbândă, pentru că orice „artificiu” la limita legii intră în sfera penalului. Legea este clară : nu se dă niciun ban până când bugetul nu este votat, aşa că tot lămurirea opoziţiei este singura soluţie.„Încă există posibilitatea convocării deîndată a unei şedinţe pentru adoptarea bugetului, pentru ca oamenii să-şi ia salariile, dar mă feresc să mai sper că măcar unul va renunţa la orgoliile politice absurde”, spune Farcaşiu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!