Prezent la Arad, într-o scurtă vizită, vicepreşedintele PNL, Varujan Vosganian, a ţinut să precizeze încă odată că, în situaţia actuală, nu intră în calcul refacerea alianţei PNL-PDL. „Nu suntem o barcă de salvare pentru sinistraţii politici” spune Vosganian, care, însă, nu exclude o colaborare cu acest partid „după ce trece prin purgatoriul opoziţiei şi se smereşte„. Acum, spune Vosganian, PDL face curte intensă PNL, pretextând necesitatea refacerea unităţii dreptei, însă nu cu sinceritate şi nu cu bune intenţii: „De câte ori i-a mers rău, PD a vrut să se unifice cu PNL. De câte ori i-a mers bine, a căutat să îl distrugă”.
„PSD agită pirostriile”
Nici o alianţă cu PSD nu i se pare lui Vosganian fezabilă, deoarece acesta doar „agită pirostriile”, însă nu doreşte cu adevărat să guverneze, ci doar „să îşi crească popularitatea pe seama suferinţei României”. Participarea la guvernare alături de PSD este posibilă doar ca „mezalianţă din interes naţional”, însă şi pentru aceasta „în loc de declaraţii de dragoste cerem determinare de a guverna”. În altă ordine de idei, Vosganian a precizat că PNL a decis ca parlamentarii săi să participe la dezbaterile pe tema legilor obligatorii în cadrul acordului cu FMI. Din păcate, spune liderul liberal, România a ajuns în situaţia în care un acord cu FMI este vital.
JA-S.T.
Citiți principiile noastre de moderare aici!