Vernisează Zoltán Banner, istoric de artă. Expoziţia cuprinde aproximativ 40 de lucrări, portrete extrem de expresive şi peisaje fermecătoare în acuarelă, într-o manieră de maestru.
András Bordi (1905-1989), fost director al Palatului Culturii din Târgu Mureş (1940-1971), este un acuarelist de amploare, discipol al lui Istvan Rethy, întemeietorul Şcolii de la Baia Mare şi autorul a peste o mie de lucrări. De numele lui Bordi se leagă nu numai creşterea colecţiei Palatului Culturii de la 135 la 1100 lucrări, ci şi salvarea acestora de la distrugere în cel de-al Doilea Război Mondial.
Lucrările sale provin din colecţiile particulare sau muzeale din 12 ţări: Anglia, Australia, SUA, Franţa, Israel, Croaţia, Canada, Ungaria, Germania, Italia, Elveţia şi România.
După încheierea custodiei ICR Budapesta, exponatele, rareori prezentate până acum publicului vor lua drumul filialei ICR Budapesta din Seghedin, unde din data de 7 aprilie vor putea fi de asemenea admirate.
Expoziţia este o colaborare ICR Budapesta şi Imola Tours.
JA-B.A.
Citiți principiile noastre de moderare aici!