Continuând seria preocupărilor de cercetare a patrimoniului imaterial local în vederea conservării şi promovării lui, Centrul Cultural Judeţean Arad va organiza, în data de 31 octombrie, un simpozion internaţional de etnologie cu tema „Practici şi obiceiuri vii”, la care diferiţi cercetători (profesori universitari, etnologi, etnografi) din Bucureşti, Sibiu, Timişoara, Târgovişte, Arad şi Gyula (Ungaria) vor prezenta diferite practici şi obiceiuri tradiţionale, care încă se mai performează azi pe teritoriul României şi în comunităţile româneşti din afara graniţelor.
Alături de comunicări vor fi proiectate mai multe filme documentare, legate de olărit, de făcutul pâinii, săpunului cu tehnici tradiţionale.
Simpozionul se va desfăşura cu public, grupul ţintă vizat fiind cel al directorilor de aşezăminte culturale, referenţilor culturali, profesorilor interesaţi de folclor şi studenţilor de la facultăţi umaniste.
În cadrul simpozionului va avea loc şi un al doilea eveniment: vernisajul expoziţiei aniversare de pictură naivă „Petru Mihuţ la 85 de ani.”
Petru Mihuţ din satul Brusturi a început să picteze târziu, în 1973, pe când avea 46 de ani, însă s-a bucurat de succes şi de premii încă din anii imediat următori debutului.
Odată descoperit, pictorului naiv de la Brusturi i s-au organizat mai multe expoziţii personale la Arad, Bucureşti, Constanţa, Oradea, Iaşi, Deva, Brad. De asemenea a participat la numeroase expoziţii de grup şi a reprezentat România peste hotare. În cei 39 de ani, de când expune, a primit mai multe premii, cel mai important fiind Premiul II, care i s-a acordat în 1983 la Salonul mondial de pictură naivă de la München, organizat de UNICEF.
Lucrări de-ale sale se găsesc azi în muzee şi colecţii particulare din Canada, Franţa, Elveţia, SUA şi Germania. Cu ocazia împlinirii vârstei de 85 de ani, Centrul Cultural Judeţean Arad îi va organiza celui, care a dus faima talentului artistic al ţăranului român pe meridianele lumii, o expoziţie aniversară în holul Consiliului Judeţean Arad. De organizarea manifestării ştiinţifice şi a expoziţiei se va ocupa etnolog dr. Rodica Colta.
Citiți principiile noastre de moderare aici!