O văduvă tânără datorează bani unui moșier misogin și refuză să achite datoria. Înfuriat de situație și dorind să recupereze banii, acesta o vizitează și lansează injurii și amenințări la care văduva ripostează similar ajungându-se la duel, moment în care bărbatul își dă seama cât de mult se aseamănă ei doi și o cere în căsătorie.
Despre „Ursul”, Florin Covalciuc spune că este un spectacol în care a păstrat esența textului lui Cehov, dar spectacolul în sine poartă o amprentă inedită care, cu siguranţă, va fi o surpriză foarte plăcută pentru public. Fără a dezvălui prea multe, regizorul spectacolului precizează că a încercat să conducă întreaga poveste înspre „zona hollywoodiană”, tocmai pentru a atrage şi mai mult publicul în sala de spectacol.
Aşadar, astăzi, o nouă reprezentaţie cu „Ursul“, ocazie cu care veţi avea prilejul să o întâlniţi (alături de Ionel Bulbuc şi Florin Covalciuc) pe actriţa Alina Ilea (de la Teatrul Naţional Timişoara) care o înlocuieşte în acest spectacol pe Angela Petrean Varjasi. O actriţă aparte, la fel ca şi Angela, care a reuşit cu succes să îşi însuşească partitura scenică propusă de Florin Covalciuc, într-un spectacol care – suntem siguri! – vă va încânta şi de această dată.
Citiți principiile noastre de moderare aici!