În cadrul Centrului, femeile pot beneficia de investigații medicale gratuite pentru prevenirea și depistarea precoce a cancerului la sân. Populația țintă a examinărilor mamare este reprezentată de femeile cu vârsta cuprinsă între 45 și 65 de ani, deoarece cel mai mare factor în dezvoltarea unui cancer mamar este vârsta.
Screeningul mamar se face pe baza unui bilet de trimitere simplu, de la medicul de familie sau de la medicul specialist. Pentru programarea mamografiilor trebuie să telefonaţi la numărul 0730-11.02.01, de luni până vineri, între orele 8.00 și 17.00. Rezultatul investigaţiei se eliberează în 24 de ore de la efectuarea mamografiei, acesta fiind comunicat atât pacientei, cât și medicului de familie. Centrul de Screening Mamar este situat în Arad, pe strada Cocorilor nr.57.
Citiți principiile noastre de moderare aici!