Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Arad anunță că în 2011, în judeţ au fost sesizate 2.656 de infracţiuni (+12,9%), cu un volum al criminalităţii de 584 de infracţiuni la 100.000 de locuitori (faţă de media naţională de 551), care ne situează pe locul 14 pe ţară. Statistic, la sfârșitul anului 2011, pe raza județului erau înregistrați 30.450 de comercianți, aproape 57 la sută fiind în municipiul Arad.
În cifre, ofiţerii Serviciului de Investigare Fraude (SIF) au început urmărirea penală faţă de 1.234 de persoane (cu 328 mai multe decât în 2010), cercetate pentru săvârşirea a 1.646 de infracţiuni (cu 235 mai multe). În ceea ce privește dosarele penale, ofițerii SIF au soluționat 62 de astfel de dosare în care au fost cercetate peste 100 de persoane. Prejudiciul în aceste cauze au depășit 43.646.160 de lei, conform bilanțului întocmit de IPJ Arad pe anul 2011. Din totalul acestor dosare, 7 au fost declinate către DNA, în acestea fiind cercetate 25 de persoane.
Citiți principiile noastre de moderare aici!