ARAD. Miercuri, 2 noiembrie, începând cu orele 6:30, constructorul contractat de municipalitatea arădeană pentru realizarea proiectului „Lucrări de amenajare traseu transport public de călători cu autobuzul care să asigure legătura pe arterele urbane între zona UTA și strada Ștefan cel Mare” va executa lucrările de turnare a betonului aferent Radier Culee C2, etapa 2, la noul pod peste râul Mureș. Mașinile care vor transporta betonul necesar lucrării (1.400 mc) vor avea următorul traseu: Autostradă-Strada Ogorului-Calea Timișorii-Str. Constituției-Str. Coloniștilor-Str. Câmpia Turzii- Str. Economului.
„Ne cerem scuze locatarilor din zonă pentru tot deranjul produs și le mulțumim anticipat pentru înțelegere” – transmite Primăria.
Citiți principiile noastre de moderare aici!