Titulatura de “oraş al bicicliştilor” atribuită Aradului de-a lungul timpului a fost respectată de către cei care au dat curs invitaţiei Alternativei Civice şi care, cu această ocazie, au stabilit un record naţional în materie. În niciun oraş din ţară nu a mai avut loc un eveniment ciclistic dedicat amatorilor, care să se fi bucurat de o asemenea participare. Experienţa ultimilor ani ne-a arătat ca foarte rare sunt ocaziile în care arădenii îşi unesc forţele pentru un scop comun şi în definitiv, pentru a-şi cere drepturile: dreptul la a circula în siguranță, dreptul de a respira un aer mai puțin poluat, dreptul de a se bucura de orașul lor și de a avea o viață de o calitate mai bună. Și dacă ar fi să judecăm doar prin prisma faptului că plătesc printre cele mai mari taxe și impozite locale din țară, arădenii merită aceste drepturi.
Nu doar numărul mare de participanți a fost impresionant, ci și buna-dispoziție citită pe chipurile arădenilor, care de altfel nu au avut prea multe motive de bucurie în ultimii ani. E de notorietate faptul că trăim într-un oraș cu foarte puține zone verzi (de 4 ori mai puțin decât media recomandată de UE), și acelea prost întreținute, un oraș lipsit de spații de loisir, un oraș în care distrugerea bazelor sportive a devenit obișnuință, un oraș fără piste pentru biciclete.
Consecința se vede în starea de sănătate a locuitorilor Aradului, care ocupă locul 1 la nivel național în privința deceselor cauzate de boli respiratorii, locul 3 la îmbolnăviri de cancer și cu o speranță de viață sub media națională. La toate acestea se adaugă costul enorm al utilităților, taxele și impozitele locale printre cele mai mari din țară, împrumuturi de zeci de milioane de euro plătite tot de noi, cu care se fac lucrări de proastă calitate la costuri mult umflate.
Sloganul celor care, atât de mândri de ce au realizat, și-au schimbat numele, sigla și culorile, este mai actual decât oricând: Aradul este în față. În față la nivel de trai scăzut, în față la taxe și impozite mari, în față la poluare, în față la distrus de spații verzi și în față la stare proastă de sănătate.
Atitudinea bicicliștilor ar trebui să fie un model de urmat pentru toți locuitorii orașului, care adesea uită că un cetățean are nu doar obligații, ci și drepturi.
Iar dreptul de care arădenii uită cel mai des este dreptul la libera exprimare a nemulțumirilor, a doleanțelor, a propunerilor, a ideilor, care eliberate din spațiul privat și făcute publice pot ajuta la crearea unei comunități adevărate. Istoria și tradiția acestui oraș îi conferă Aradului un statut special, de care se îndepărtează, din păcate, tot mai mult pe zi ce trece. Valorile Aradului sunt uitate și abandonate de o administrație surdă și netransparentă care se bazează pe intimidare, lipsă de dialog și pe faptul că arădenii nu își cunosc drepturile cetățenești.
La starea generală de amorțeală care a pus stăpânire pe orașul nostru, arădenii au o alternativă: alternativa dialogului, a simțului civic și a dezbaterii publice a problemelor cu care se confruntă. Bicicliștii arădeni au demonstrat la finalul săptămânii recent încheiate că știu să ia atitudine și să-și ceară drepturile într-un mod civilizat.
Solicitările noastre sunt departe de a fi rezolvate, dar măcar i-am obligat pe cei care păreau iremediabil atașați doar de asfaltare și defrișări, să își modifice discursul. Nu este suficient, dar este un început, iar puterea de a schimba ceva o avem doar noi.
Sebastian Bulumac
Președinte – Alternativa Civică Arădeană
Citiți principiile noastre de moderare aici!