Mobilizare de invidiat printre arădeni, care au răspuns prompt invitaţiei făcute de reprezentanţii Mişcării arădene, ce i-au chemat la protestul „112. Salvaţi România. Miting pentru demnitate”. La ora 17.00, când era anunţat debutul protestului pe platoul din faţa Palatului Administrativ, erau prezente în jur de 400 de persoane, dar, cum minutele treceau, tot mai mulţi arădeni se îndreptau spre Primărie. Nu înainte de a trece, desigur, de filtrele jandarmilor, care nu şi-au făcut apariţia în piaţă, dar au stat pe mai toate străzile care duceau în faţa Primăriei (şi desigur, grupaţi masiv, în spatele clădirii). Jandarmii au luat la legitimat toate persoanele pe care le-au considerat suspecte, de la oameni de rând la ziarişti. N-a fost, însă, un motiv suficient pentru a-i deturna pe protestatari din drumul lor.
S-a simțit clar că a fost un miting organizat, în primul rând prin numărul mare de manifestanți, dar și prin implicarea fiecărui protestatar care și-a strigat oful cât a putut de tare. Pe final de protest, autorizat să dureze două ore, în Piaţa Revoluţiei s-au strâns peste 1.500 de arădeni. Nu au lipsit de la protest nici politicienii Opoziţiei, prezenţi de la începutul protestelor în piaţă, şi nici opozanţii deja cunoscuţi dar neînregimentaţi politic ai Aradului.
Au vorbit
Reprezentanţii Mişcării arădene au venit cu banderole albe pentru a fi recunoscuţi drept organizatori, în caz că ar fi apărut probleme, şi au urcat pe rând pe mini-scena amplasată în faţa Primăriei, pentru a justifica acţiunea întreprinsă. Printre cei care au urcat pe scenă s-au numărat: Claudiu Cristea, Valentin Voicila, Nicu Ieran, Dan Proca, Dan Artimon.
Mesajele
Pancartele, benerele, afişele cu mesaje anti-Băsescu, anti-Falcă, anti-Boc, steaguri şi nu numai s-au putut fi văzute în piaţă. Arădenii au dat dovadă de ingeniozitate când vine vorba de pancarte, ei afișând mesaje ca: „Tu ne-ai ciuruit, noi te-am încolțit”, „Falcă, Udrea și Băsescu sunt mai răi ca Ceaușescu” sau „Sunt aici pentru copii mei”, dar și „Obligații multe, drepturi puține, halal democrație”. Desigur nu au lipsit nici de această dată scandările „Ieși afară, javră ordinară” sau „Jos Băsescu”.
Protestele continuă
Cei prezenţi în piaţă le-au transmis guvernanţilor faptul că protestele din faţa Primăriei Arad vor continua şi în zilele ce vor veni, iar numărul manifestanţilor va creşte. Politicienii arădeni din Opoziţie ne-au asigurat că vor fi prezenţi acolo.
vanetin.goran@informmedia.ro
Citiți principiile noastre de moderare aici!