Ajutor transfrontalier pentru Arad de la oraşul înfrăţit Hódmezővásárhely. „Proverbul <Prietenul la nevoie se cunoaște> este mai actual ca niciodată. O demonstrează zilele acestea autoritățile locale din orașul maghiar Hódmezővásárhely, înfrățit cu orașul nostru. Interesat de problemele cu care se confruntă Aradul în această perioadă dificilă, primarul dr. Márky-Zay Péter a luat legătura cu viceprimarul municipiului Arad, Levente Bognar. Aflând de greutățile legate de aprovizionarea cu măști sanitare, luni, 6 aprilie 2020 partea maghiară a trimis prin vama Nădlac un transport de 1.500 de măști, preluat de către directorul Direcției Generale Poliția Locală, Adrian Toma. Măștile vor fi distribuite asistenților sociali și polițiștilor locali. Reprezentanții celor două orașe au convenit ca Aradul să întoarcă acest gest de îndată ce vor avea posibilitatea” – transmite Primăria Arad.
Legătura de prietenie dintre cele două orașe se datorează eroului martir Tóth Sándor, cetățean maghiar din Hódmezővásárhely care a adus ajutoare în timpul Revoluției din 1989. Din nefericire, acesta și-a pierdut viața la Arad, în noaptea de 22 spre 23 decembrie.
Trimite articolul
XMultumim vecinilor nostri.
Ce frumos respectá legea prietenii cu pástrarea distantei minime… Igen Pista, bun fecut la tine cu mine
adica sa intoarca gestul cum ? le dam inapoi folosite sau cum? ca de facut cadouri nu cred ca putem in situatia noastra ! Ungurii stau mai bine ca noi pt ca sunt mai bine organizati sa fie clar.! Nu-s ungur dar am toata stima pt vecinii nostri ! Pacat ca au cedat la deschiderea frontierelor spre Romania dupa insistentele MAE roman. si au umplut Aradul si implict Romania de diasporeni multi infectati Sigur s-au bucurat ca au scapat ei de diasporenii nostri dar……
asta e distanta de 2 m intre oameni? alo!!! cereti respectarea legii si domniile voastre nu o respectati de dragul unei poze? Era musi poza? Vedem dupa ce faceti testul…. din pacate.
Multumim Hódmezővásárhely !
Multumim Ungaria ! frumos gest ,acum in vremuri tulburi..
-
Mai tovarase caly pai patriot psd-isto-prm-ist si roman-vlah esti tu de multumesti ‘tiranilor” de la vest care i-au subjugat pe romanii nespalati atatea sute de ani??? Sa-ti fie rusine comunistule, prm-istule nu ai nici o continuitate in rationament!!!!! Bine “chris” intr-adevar foloseste un limbaj suburban (cu asa ceva tovarase chris nu-l poti dovedi pe caly ca este un bolsevic-comunist si ca ei bolsevico-comunistii nu numai ca au distrus economia Romaniei, intelectualitatea si oamenii de bun simt de la orase si tara ci au disturus insasi fiinta de bun simt a natiei romane-dar pe caly si prm-istii lui de pe aici nu-i duce capul sa priceapa cum au distrus in temnite si lagare -conduse de analfabeti care se isterizau la sedintele de partid ca si comunistii gen caly la idioteniil debitate de Vadim lingau de Elene Ceausiste- ce avea mai bun si frumos natia romana din rural: taranul harnic gospodar-numit chiabur da batutii in cap si manipulatori BPLSEVICI-mincinosi gen caly-si preotul -in special cei greco-catolici)!!!
-
pe mine m-au invatat ,batranii mei cu buna crestere, sa fiu si eu cu buna crestere si sa multumesc atunci cand primesc ceva in ajutor !
Vezi,daca aveai si tu batrani bine crescuti,acum erai si tu bine crescut , ai fi multumit si tu ! dar educatia la tine si buna crestere lasa mult de dorit! ..PATRIOTISMUL la tine nu exista !Eu am respect fata de toti batranii nostri care au ridicat tara din saracie si din incultura dupa cel de-al doilea razboi , care au construit cam tot ceea ce vezi esential in Ro …Pe vremea lor tara era intreaga,pamanturile erau ale romanilor,iar padurile se plantau,nu se taiau ca acum !
Eu am constiinta de neam,de tara,eu iubesc Ro si pe romanii patrioti ! Tu in schimb le urasti !
Tu ai plecat la straini ,sa muncesti pentru ei,nu ai ramasa in Ro ca sa ajuti la reconstruirea,doar pentru ca “aceasta tara nu ti-a dat 17 pound /ora” si pentru ca acolo ti se permite sa “freci menta”-cuvintele tale-..
Adica ai doua “mari calitati”: -1)esti frecator de menta,adica trantor si 2) esti lacom si tradator,ti-ai vandut tara celor care ti-au dat mai mult !
Ai inlocuit PATRIOTISMUL cu TRADAREA ,CU LACOMIA !
Iata de ce Ro ar trebui curatata de lichele !
-