Cursuri online pentru 1.732 de elevi din Arad, în următoarele două săptămâni, conform Inspectoratului Şcolar Judeţean Arad. Instituţia a transmis că Direcţia de Sănătate Publică Arad a transmis rata incidenței cumulative a cazurilor de Covid-19 la o mie de locuitori, pe Unități Administrativ-Teritoriale, pentru data de 19 octombrie. „În funcție de acest indice au fost stabilite scenariile de funcționare ale unităților de învățământ din municipiul și județul Arad”, transmit reprezentanții IȘJ. Astfel, 186 de unități școlare vor funcționa după scenariul verde, 226 vor funcționa după scenariul galben, iar 35 de unități de învățământ vor funcționa după scenariul roșu.
IȘJ-ul menționează și că din cauza apariției unor cazuri de Covid-19 în rândul elevilor sau al cadrelor didactice, 67 de formațiuni de studiu – grupe sau clase – vor funcționa conform scenariului roșu. Cele 67 de grupe sau clase cuprind laolaltă 1.732 de elevi. IȘJ-ul, însă, nu a menționat și școlile în care sunt cele 67 de grupe sau clase.
Trimite articolul
XDar de ce nu insistați la aceste instituții să vă ofere aceste informații?
Poate chiar mai important: de unde putem afla care este incidența cumulată la nivelul minicipiului (nu a județului) – la zi?
Doar ne vom trezi într-o zi că spune cineva că am depășit 3 la mie – iar noi toți va trebui să-i credem pe cuvânt?
Puteți solicita instuțiilor în cauză o situație zilnică, pe care să o publicați pe site? Cu siguranță ați beneficia de un număr mare de vizitatori zilnici…
De unde 70 elevi al Liceul Tehnologic „Francisc Neuman” Arad? Ei sunt putin peste 10 elevi. Și statisticele despre COVID 19 tot așa sunt raportate, îmnulțite cu 7? Atunci este perfect, 7 fiind cifra perfecțiunii.