În ultimele trei luni ale anului ce tocmai a trecut, echipajele medicale ale Serviciului de Ambulanță Județean Arad au intervenit la aproximativ 10 mii de solicitări, în medie peste 100 în fiecare zi. Din totalul urgențelor, 454 au fost de cod roșu – urgențe grave în care viața pacientului a fost în pericol. În total, autospecialele serviciului atât din municipiu cât și din substațiile din județ au parcurs în ultimul trimestru peste 450 de mii de kilometri, în medie câte 5.000 de kilometri în fiecare zi. Tot în acestă perioadă – ultimele trei luni ale lui 2019, echipajele SAJ Arad au intervenit la nu mai puțin de 103 accidente rutiere desfășurate pe raza județului Arad, atenție, în medie câte unul în fiecare zi.
Top trei afecțiuni în Arad
Am clasificat și afecțiunile, mai grave, pentru care arădenii cer ajutorul ambulanței. Fiind și sezon mai rece, cu temperaturi care variază destul de mult de la minus la plus, pe primul loc în acest top au fost stările febrile fiind înregistrate peste 600 de cazuri – 479 la adulți și 133 la copii. Pe cel de-al doilea loc se află accidentul vascular-cerebral fiind înregistrate 219 cazuri, adică câte două cazuri în fiecare zi din ultimele trei luni ale lui 2019. Al treilea loc, în acest top, este ocupat de insuficiența respiratorie acută, cu 158 de cazuri.
Peste 70 cu probleme la inimă
În ceea ce privește problemele la inimă, 42 de pacienți au suferit un infarct miocardic acut, fiind înregistrate și 35 de cazuri de stop cardio-respirator din care doar 5 pacienți au răspuns manevrelor de resuscitare și și-au revenit în simțuri.
39 de sinucideri
Tot în ultimele trei luni ale lui 2019, 39 de persoane au încercat să își încheie socotelile cu viața.
Citiți principiile noastre de moderare aici!