LIPOVA. 10 zile de arest preventiv. Asta a hotărât Judecătoria Lipova în privința celor patru bărbați ridicați joi, 5 martie, în urma unor percheziții domiciliare efectuate la Lipova și Ghioroc de către polițiștii Serviciului de Investigații Criminale.
Reamintim cititorilor că cei patru sunt acuzați de șantaj, lipsire de libertate în mod ilegal și lovire și alte violențe.
Descinderile de joi au venit ca urmare a faptului că la sfârșitul lunii decembrie 2019, cei patru ar fi sechestrat și bătut doi tineri din Timișoara. Aceștia din urmă ar fi avut o datorie de aproximativ 10.000 de euro pe care nu ar fi returnat-o persoanei de la care luat-o, în speță unul dintre cei care i-au sechestrat și bătut. „Din cercetări a reieșit că, în seara zilei de 28 decembrie 2019, doi bărbați s-ar fi deplasat cu un autoturism pe raza localității Ghioroc, în vederea întâlnirii cu o femeie și un bărbat. Cel din urmă, împreună cu alți 3 bărbați și o persoană neidentificată la acel moment, i-ar fi reținut pe primii doi împotriva voinței lor, într-un imobil, unde i-ar fi agresat. De asemenea, cei bănuiți de săvârșirea faptei ar fi amenințat una dintre victime, cu scopul de a-i înapoia o sumă de bani pe care aceasta i-ar fi datorat-o. Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova, au desfășurat joi, 5 martie 2020, 5 percheziții domiciliare pe raza localităților Lipova și Ghioroc, la persoane bănuite de comiterea infracțiunilor de șantaj, lipsire de libertate în mod ilegal și lovire și alte violențe. În urma activităților desfășurate de polițiști au fost conduși la sediul Poliției, în vederea audierilor, 4 bărbați cu vârste cuprinse între 24 și 50 de ani, urmând a fi luate măsurile legale. Activitățile au beneficiat de sprijinul polițiștilor orașului Lipova și al luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale”, se arată într-un comunicat de presă remis de IPJ Arad.
Percheziții la Lipova și Ghioroc, în urma sechestrării a doi tineri
Trimite articolul
XDaca i-a arestat pe termen de 10 zile,inseamna ca indivizii prezinta pericol public pentru 10 zile,nu-a asa ? Sau poate e altceva la mijloc,adica in Lipova mafia liberala este inca la putere si infesteaza totul,inclusiv cei e impart drepatatea ? In plus,semne mari de intrebare in legatura cu circuitul dosarului in natura….Aceasta este doar o opinie cetateneasca.
-
Bun ii si atat! In 10 zile se poate administra un probatoriu bun. Iar cu privire la conspiratiile de “mafia liberala” pot spune ca sunt doar cuvinte aruncate la nimereala de unul care nu stie cum functioneaza mecanismul juridic. Aceste 10 zile nu sunt pentru pericol public ci ptr a impiedica ascunderea sau modificarea unor dovezi si probe. Pana la urma partile se vor impaca ptr ca vorbim de acelasi “aluat” , iar “armata” de oameni care au instrumentat cazul vor primii blamarile publicului .
A nu se intelege ca victimele sunt usa de biserica! Ei si neamul lor poate candva au facut aceleasi fapte in Timisoara, insa probabil nu sa gasit curaj ptr denuntarea lor …Cum am zis, se vor impaca , iar noi vom ramane cu comentariile si cu grijile noastre, ei traindusi viata inainte de inerlopi …(vorbesc inclusiv de partile vatamate)…
-
Ce probatoriu sa mai faca in zece zile si ce probe sa mai gaseasca din moment ce masura de arestare preventiva a venit la 2 luni si dupa plângerea depusa…praf in ochi
-
Stati linistiti ca nu va ramene asa cand redeti ca se va gata abia atunci va ancepe urgia, cand va veni tigani peste iei atunci au sa ceara ei sa mearga an puscarie