ARAD. Înconjurată de familie şi apropiaţi, Natalia Valea a fost cu adevărat răsfăţată la împlinirea a 100 de ani de viaţă. Aflată în capul unei mese festive, purtând o ţinută de sărbătoare şi afişând o mină tonică, doamna Natalia şi-a primit oaspeţii cu căldură, a schimbat amabilităţi cu invitaţii şi a acceptat să dezvăluie, pentru cititorii Jurnal arădean şi aradon, secretul longevităţii sale: „Am dus o viaţă cumpătată, am respectat mesele, programul de somn, am avut un regim de viaţă foarte echilibrat. Am fost echilibrată în toate, n-am depăşit linia bunei-cuviinţe. Aşa am ajuns până aici” – ne-a spus Natalia Valea.
Ea s-a născut pe 3 ianuarie 1914 la Bârlad. A făcut Facultatea de Drept la Iaşi, a fost juristă pe la diverse întreprinderi, iar din 1947 s-a stabilit în Arad. Când i-a fost cel mai greu? „Pe timpul tâmpiţilor” – ne-a răspuns zâmbind amar, făcând referire la comuniştii „care ne-au creat multe probleme, ne-au luat pământul, ne-au luat tot…”
Pe de altă parte, cele mai mari bucurii au venit din familie, fiind legate de cei doi copii „care s-au realizat foarte bine: unul e inginer şi predă la Timişoara, la trei facultăţi, iar celălalt e medic, şef de clinică. Mai bine de atât nu se putea! Copiii sunt mândria părinţilor! Au fost foarte buni şi sunt foarte buni şi acum. Nu am ce să cer mai mult” – ne-a mărturisit, recunoscătoare, Natalia Valea.
Cum se simte la 100 de ani? „Deocamdată mintea mi-e întreagă, mănânc bine, totul e în regulă.” „Mulţi ani înainte!” – i-am urat. Dar ne-a răspuns imediat, fără nicio ezitare: „Nu mai vreau. E destul atâta.”
Natalia Valea: A fost când mai greu, când mai uşor, dar am fost echilibrată cu toate
Citiți principiile noastre de moderare aici!