Aşa cum era de anticipat sistemul de învăţământ arădean nu permite anul acesta prea multor absolvenţi cu studii superioare să se titularizeze pe o catedră începând cu anul şcolar următor. Din cele 101 posturi titularizabile pentru tot judeţul, doar 35 de posturi titularizabile pentru municipiu din care cele mai multe sunt în învăţământul special, 14 posturi, şi la preşcolar, 7 (educatoare în limba germană). Au ceva mai multe şanse de a intra în sistem cei din învăţământul vocaţional, la Liceul de Artă fiind disponibile 6 posturi. Încă două pentru Liceul Sportiv şi tot două la disciplina electronică automatizări, trei la Palatul Copiilor şi unul singur pentru limba franceză iar oferta muncipiului e epuizată.
Ceva mai bogaţi pe judeţ
Celelalte până la 101 sunt pentru şcolile din judeţ. Aici cele mai multe şanse au educatoarele care se vor lupta pentru cele 16 posturi scoase la concurs. Celelalte discipline sunt, majoritatea, cu o ofertă de sub 5 posturi pe disciplină şi se anunţă o concurenţă acerbă pentru a le câştiga. La limba română, sau la geografie, spre exemplu, este un singur post scos la concurs pentru tot judeţul.
Nu se schimbă nimic
Concursul din 13 iulie respectă metodologia de anul trecut. Subiectele vor fi elaborate de MECTS, iar concursul unic va fi organizat în centre de examen. Lucrările vor fi corectate în centre de evaluare judeţene, lucrările dintr-un judeţ vor fi evaluate de comisiile dintr-un alt judeţ.
Citiți principiile noastre de moderare aici!