La începutul acestei săptămâni primeam spre publicare o scrisoare venită a unui tânăr acuzat, judecat şi condamnat pentru tâlhărirea unui poştaş, anul trecut. Voiaşciuc Dan Mihai, de 30 de ani, fost cadru militar, susţine că este nevinovat şi condamnat pe nedrept.
Pentru că tânărul aduce acuze grave privind modul în care a fost întocmit dosarul (care ar fi fost fabricat de procuror, iar rechizitoriul ar fi “fabulaţia aceluiaşi procuror ), am stat de vorbă şi cu magistratul vizat de aceste acuzaţii. Acesta ne-a declarat: Tot ce s-a făcut s-a făcut cu respectarea legii 100% . În scrisoare, Voiaşciuc Dan Mihai povesteşte că oamenii legii au trimis în judecată un martor de-al său pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă, doar pentru că, susţine tânărul, nu şi-a întors declaraţia împotriva lui. În dosarul întocmit de procuror se arată că martorul vizat este iubita bărbatului şi că declaraţiile celor doi nu corespund.
Hărţuiţi de poliţişti?
În declaraţiile pe care le-am dat în seara zilei când am fost încătuşat am arătat că în ziua în care miliţienii susţineau că eu aş fi săvârşit acea faptă mă aflam în altă zonă a oraşului, reparând o maşină, lucru confirmat de doi martori care la rândul lor au fost hărţuiţi şi terorizaţi cu telefoanele a doi miliţieni , scrie bărbatul. În dosar se arată, însă, că unul dintre cei doi şi-a schimbat declaraţia fiind supus şi unui test cu detectorul cu minciuni. În dosar, martorul precizează faptul că inculpatul i-a cerut să mintă pentru a-şi crea un alibi.
Anul trecut, undeva pe la mijlocul lunii noimebrie am împrumutat de la un cunoscut de-al meu, administrator al unei firme de închirieri auto, un autoturism, pe care l-am închiriat unui fost client al firmei, acesta lăsându-mi maşina lui pentru reparaţii , scrie tânărul. Acesta susţine că a reparat maşina clientului în intervalul orar în care a avut loc tâlhăria.
A doua tâlhărie?
Martorii care au asistat la scena tâlhăriei săvârşite asupra poştaşului au susţinut în faţa instanţei că hoţul s-ar fi urcat într-un autoturism Ford Focus de culoare argintie care nu avea număr de înmatriculare pe spate. Maşina descrisă de martori corespunde cu cea pe care inculpatul a împrumutat-o. Voiaşciuc Dan Mihai mai este acuzat de o tâlhărie săvârşită asupra unei femeie pe care inculpatul a confundat-o cu o poştăriţă. Femeia avea în geantă un portmoneu, 300 de lei, două telefoane mobile, trei truse de manichiură şi 21 de sticle de ojă.
I.C.
Citiți principiile noastre de moderare aici!