În data de 09.04.2024, în jurul orei 23:00, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român în vârstă de 24 de ani, aflat la volanul unei autoutilitare înmatriculate în România. Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, piese auto, pe ruta România – Spania.
În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, au fost descoperiţi ascunşi în compartimentul pentru marfă, unsprezece cetăţeni străini.
Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări. În cadrul verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Egipt, Pakistan și India, cu vârste cuprinse între 20 și 39 de ani, intrați legal în România în baza documentelor personale.
“În cauză, colegii noștri efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți pentru șofer și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii depistați ascunși în mijlocul de transport, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun”, transmite Poliția de Frontieră.
Trimite articolul
Xcum intra in tara astfel de specimene ? Nu mai are Romania onoare ?