Trupa „Teatrix” din cadrul Palatului Copiilor Arad a obţinut locul I pentru Cea mai bună regie și locul II pentru Cel mai bun spectacol la cea a IX-a ediţie a Festivalului-concurs naţional de teatru pentru liceeni „Teatru Fest”, desfăşurat, recent, la Băişoara, judeţul Cluj. Actorii au interpretat piesa „Un bogat, trei săraci” după Louis Calaferte, în regia Gabrielei Pavel. „Acest festival ne-a ajutat să ne detașăm de problemele din viața de zi cu zi, și ne-a dat șansa să ne dezvoltăm într-un mediu curat, din toate punctele de vedere”, a spus Balint Ioana, din trupa „Teatrix”.
Încununați cu premii
Pe lângă acest premiu important, trupa „Teatrix” a mai obţinut locul I pentru Cea mai bună actriță în rol secundar, prin Karina Zima și Premiul special pentru monolog, prin intermediul Ralucăi Bajura. De asemenea Iulia Bock s-a clasat pe locul II la categoria Cea mai bună actriță, iar Ioana Balint, pe poziția a III-a. Vladimir Cristea a câștigat premiul II pentru Cel mai bun actor, iar colegul său din trupă, Alex Hossu a urcat pe poziția a treia la aceeași categorie. Premiul al doilea pentru Cel mai bun actor în rol secundar a ajuns la Sabău Norbert iar Premiul special pentru cea mai unită echipă nu putea merge decât la trupa „Teatrix” care a mai fost premiată și la categoria Cele mai bune costume.
„Bogații” din Teatrix
Vlad Nicoraș Ioana Balint, Raluca Bajura, Maria Barbura, Iulia Bock, Vladimir Cristea, Vlad Drijman, Beatrice Faur, Alex Hosszu, Norbert Sabău şi Karina Zima sunt actorii din trupa „Teatrix” care au îmbogățit inimile iubitorilor de teatru și de frumos.
Citiți principiile noastre de moderare aici!