Investiții de 110 milioane lei pentru ca arădenii din zonele cu risc de inundații să fie apărați de ape. Ministrul Apelor și Pădurilor, Ioan Deneș, a anunțat că proiectele derulate de Ministerul pe care îl conduce vizează apele, pădurile și controlul poluării cu nutrienți.
Ministrul Deneș a prezentat, la Arad, cele patru investiții majore aflate în derulare, și care vizează protecția localităților și a arădenilor împotriva inundaților. Ca soluție, Ministerul Apelor și Pădurilor a ales varianta acumulărilor nepermanente. „Aceste tipuri de acumulări permit ca în momentul în care avem o cantitate foarte mare de precipitații, care se adună într-un singur loc de pe un areal mare, să fie captate și reținute. Practic, timp de 72 de ore, acumularea reține aceste volume de apă, iar după aceea, apa este deversată controlat pe albia minoră a acelui curs. În acest fel se elimină pericolul de inundații a gospodăriilor”, a punctat ministrul Deneș.
Iată în continuare cele patru lucrări de acest tip din județ: 1. Amenajare Valea Luncșoara – valoare totală 26,5 milioane lei; lucrare începută în 2002 cu termen de finalizare 2019; capacități: 0,64 milioane metri cubi acumulare nepermanentă, 2,8 km protecție mal, 3,2 km amenajare albie; 2. Amenajare Valea Mare Târnova– valoare totală: 4,2 milioane lei; lucrare începută în 2010 cu termen de finalizare 2019; capacități: 5,33 km amenajare albie, 1,57 km protecție mal, 1,82 parapet beton, 4,46 km dig pământ; 3. Acumulare nepermanentă Valea Moneasa – valoare totală: 34,3 milioane lei; lucrare începută în 2002 cu termen de finalizare 2020; capacități: acumulare nepermanentă cu 1,35 milioane metri cubi volum atenuat; 4. Amenajare valea Hălmăgel – valoare totală 45,7 milioane lei; lucrare începută în 2002 cu termen de finalizare 2019; capacități: acumulare nepermanentă de 0,75 milioane metri cubi, 4,5 km amenajare albie.
Investiție finalizată la Secaci
O investiție similară celor patru aflate în derulare, a fost recepționată în comuna Beliu – sat Secaci. Ministrul Apelor și Pădurilor, Ioan Deneș, a vizitat lucrarea, explicând că „o astfel de investiție hidrotehnică asigură liniștea oamenilor care locuiesc în zone cu risc de inundații și care de-a lungul vieții au fost nevoiți să se lupte cu furia apelor”. Acumularea nepermanentă de pe valea Mideș – confluență Beliu – Secaci, are o capacitate de 0,25 milioane metri cubi. Valoarea investiției a fost de 22,4 milioane lei, iar lucrările au început în 2002 și a fost recepționată în primăvara acestui an. Pe lângă acumularea nepermanentă s-a mai realizat și o amenajare de albie pe o distanță de 9,9 km.
Citiți principiile noastre de moderare aici!