„Miscarea Aradeana nu se pronunţă împotriva creditării unor investiţii reale pe termen lung sau a unei dezvoltări durabile. Ne opunem cu vehemenţă minţirii arădenilor cu false modernizări şi dezvoltări. Starea împrumuturilor iniţiate în anul 2005, pe spatele arădenilor, a adus de fapt mai multe datorii decât beneficii”, a subliniat ieri Claudiu Cristea.
Conform calculelor prezentate ieri, 113 milioane euro este suma pe care arădenii o vor plăti băncilor până în anul 2023, pentru creditele accesate din 2005 până acum. „Celor 88 de milioane de euro, contractate direct prin patru împrumuturi, li se adaugă dobânzi şi comisioane în cuantum de 25 de milioane de euro. Astfel, până în 2023 arădenii vor plăti 113 milioane de euro băncilor care au finanţat proiectele”, subliniază Cristea. Cu banii respectivi, spune Miscarea Aradeana, s-au făcut până acum „petice şi bălţi”,„lucrări prost executate, care vor trebui refăcute înainte ca arădenii să fi achitat împrumuturile”.
Exemple ale Miscarii
S-au dat şi câteva exemple. Despre lucrarea executată cu credit de la BERD, Cristea a subliniat că „nu rezolvă problemele de trafic. Nu este finalizată nici în prezent. Sunt întârzieri de peste un an. Ca urmare a aşa-ziselor investiţii, viteza medie de deplasare a tramvaielor s-a redus … şi deja sunt necesare reparaţii la calea de rulare auto”. De asemenea, despre lucrările cu banii împrumutaţi de la BIRD, pentru lucrările din Gai, Bujac, Sânicolau, deşi susţine că „acestea trebuiau făcute”, Cristea subliniază că „nu sunt de calitate. Asfaltul s-a lăsat formând şanţuri, apa de ploaie bălteşte pe drum, iar lucrări de reparaţii sunt necesare deja. În plus, administraţia suprataxează locuitorii pentru nişte servicii de care încă nu beneficiază”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!