Noi măsuri de carantină și izolare impuse de autorități în vederea combaterii epidemiei cu noul coronavirus. Grupul de Comunicare Strategică a anunțat că începând din 2 aprilie, lista țărilor incluse ca făcând parte din „zona roșie” s-a modificat, dar și restricțiile impuse celor care intră în țară au fost înăsprite. Din „zona roșie” fac parte țările: Austria, Belgia, Elveția, Franța, Germania, Iran, Italia, Marea Britanie, Olanda, Spania, SUA și Turcia. Toți cei care vor intra în România venind din aceste țări vor merge direct în carantină. O altă modificare, la fel de importantă, vizează „zona galbenă” care impune izolarea pentru 14 zile. Potrivit ultimelor măsuri luate, orice cetățean care va intra în România va fi nevoit să intre în izolare pentru următoarele 14 zile, indiferent de țara de unde vine – excepție făcând țările amintite anterior unde se impune carantina. Astfel, conform noilor prevederi, un cetățean va intra în izolare chiar și dacă a fost plecat până în prima localitate din Ungaria.
Situația românilor infectați din afara granițelor
Potrivit raportărilor Grupului de Comunicare Strategică, până în prezent, 217 de cetățeni români din afara granițelor au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 126 în Spania, 57 în Italia, 14 în Franța, 7 în Germania, 4 în Marea Britanie, 2 în Namibia, 2 în Indonezia și câte unul în Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Belgia și SUA.De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 25 de cetățeni români aflați în străinătate, 9 în Italia, 6 în Franța, 4 în Marea Britanie, 5 în Spania și unul în Germania, au decedat.
Trimite articolul
XAsta trebuia facut de la inceput cand a izbucnit epidemia…..acuma este cam tarziu…..
Au lăsat să intre mii de romani in tara si sa se plimbe cum vor, nu este posibil asa ceva cand ai desface cu un virus care se răspândește asa repede.