ARAD. După „paşii” statici şi dinamici „desenaţi” în staţiile de tramvai, pentru prevenirea răspândirii coronavirusului, Compania de Transport Public (CTP) Arad a luat noi măsuri în acelaşi scop. Şi anume: montarea de dispozitive cu dezinfectant pentru mâini în toate mijloacele de transport în comun, dar și în 4 stații de tramvai.
„Cinci dispozitive din inox cu dezinfectant pentru mâini, concepute și realizate de o firmă arădeană, au fost deja montate în următoarele stații de tramvai: Podgoria (2 bucăți), Gara CFR (1 bucată), Teatru (1 bucată) și Primărie (1 bucată). De vineri, angajații CTP au început să monteze dozatoare cu gel dezinfectant atât în tramvaie, cât și în autobuze. În total vor fi montate 150 astfel de dispozitive, amplasate chiar la urcarea în mijlocul de transport în comun” – transmit reprezentanţii municipalităţii arădene.
Măsurile decise şi aplicate de CTP au la bază Ordinul 829/15.05.2020, potrivit căruia pe perioada stării de alertă, operatorii economici care administrează infrastructura de transport au obligaţia de a lua măsuri pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus și pentru asigurarea desfășurării activităților de transport în condiții de siguranță.
Trimite articolul
XPentru ce mai puneti dezinfectant daca oricum nu circula tramvaiele in Arad?
-
Sa te speli pe maini
Foarte Bine. Bine e dacă rămâne aceasta de Acum încolo. E de Dorit, fiind un necesar, Igiena.