ARAD. Cu un total de 698 de cazuri confirmate cu coronavirus, judeţul nostru se situează pe locul 6 pe ţară, după Suceava (3.593 de cazuri), Bucureşti (2.208), Neamţ (907), Braşov (826) şi Botoşani (818). O clasare îmbucurătoare, dacă ne gândim la faptul că o bună perioadă de timp ne-am situat pe locul 3 la nivel naţional. Numărul de cazuri noi este nesemnificativ, ultima îmbolnăvire de COVID-19 în Arad fiind raportată la 1 iunie. În ceea ce priveşte decesele unor pacienţi infectaţi cu SARS-CoV-2, lucrurile stau şi mai bine: ultimul deces – al 78-lea din judeţ – s-a înregistrat pe 23 mai. Numărul vindecaţilor a crescut de la o zi la alta, ajungând potrivit celor mai recente raportări la 490 (474 la Spitalul Judeţean, 16 la Spitalul din Ineu). Cel mai tânăr pacient vindecat la Arad este un bebeluş de 5 săptămâni, iar cel mai vârstnic este o femeie de 97 de ani. Cel mai spectaculos caz de vindecare este al unui pacient de 52 de ani care a fost internat pe Secţia ATI-COVID, intubat şi ventilat mecanic, timp de 25 de zile; arădeanul a fost externat vindecat după două luni de zile de spitalizare.
În prezent, numărul pacienţilor cu COVID-19 internaţi în spital este mai mic de 10. Potrivit ultimelor raportări, în centrele de carantină din judeţul nostru erau cazate, sâmbătă dimineață, doar 34 de persoane. umărul total al persoanelor care au încheiat perioada de carantină de 14 zile este de 1.370. În ceea ce privește persoanele izolate la domiciliu, numărul acestora este 2.383, în timp ce numărul total la zi al persoanelor pentru care s-a încheiat perioada de izolare la domiciliu este 5.740.
Trimite articolul
Xpe cine mai intereseaza?nu aveti stiri?va dau eu,verificati,Trump a interzis implementarea sistemului 5G in America
-
esti praf!
Asta fără decesele de la azilul Laser System. Nu doreau reclamă proastă
O maxima porcarie si diversiune….Nu cred si nu am crezut in acest Covid…..Este o inimaginabila diversiune crasa….O incercare despre cum “ar fi”…daca o pandemie ar fi…..Chinezii sunt sefi la butoane….Trump este total depasit de situatie….Rade si curcanul alb de el,gratiat…
Intamplator,americanii au alte probleme de rasism acum….Nimeni nu mai vorbeste de gripe aviare,porcine….Hmmmmm…..
-
E greu cand inteligenta nu te ajuta. Numa prostii debitezi
-
Subscriu!