În ziua de 29 noiembrie 2020, sub autoritatea Instituției Prefectului Judeţului Arad, polițiștii arădeni, împreună cu jandarmii și polițiștii locali, au desfăşurat acţiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun. Scopul vizat de aceste acţiuni îl constituie prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2.
În cadrul acțiunilor desfășurate au fost legitimate 6.468 persoane, verificate 141 de societăți comerciale, restaurante, terase, unităţi tip fast-food, hoteluri, pensiuni şi alte spaţii de cazare, parcuri și zone de agrement, gări, autogări precum și 47 de mijloace de transport în comun. Pentru abaterile constatate au fost aplicate 136 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 37.250 lei, toate pentru nepurtarea măștii de protecție.
Autorităţile reamintesc că, în conformitate cu HG 935/2020, purtarea măștii de protecție este obligatorie în toate spațiile publice. De asemenea, este interzisă circulația persoanelor în intervalul orar 23.00-5.00, cu câteva excepții (în cazul cărora trebuie prezentate documente). „Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, astfel că forţele de ordine vor desfășura permanent în această perioadă activităţi de verificare cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă, pentru a proteja cetăţenii și pentru a preveni răspândirea noului tip de coronavirus” – atenţionează autorităţile.
Trimite articolul
Xce ar fi sa amendati pe cei care vand masti neconforme, ce ar fi sa faceti verificari legat de mastile care nus bune de nimic, oameii poarta masti degeaba pentru ca sunt puse in vanzare cu acordul vostru de jeguri fara sa fie verificate, Scarbe mai mari nu am vazut, jegosilor care dati amenzi la oameni in loc sa verificati firmele care vand carpe, Va mirati ca prostii ca se infecteaza atatia dar voi nu sunteti instare sa puneti la vanzare masti care protejeaza, o adunatura de scarbe si jeguri imputite asta sunteti voi STATUL.