Drumurile din zona transfrontalieră vor intra în șantier. Contractele au fost semnate și urmează ca lucrările să demareze în cel mai scurt timp. Practic, este vorba despre modernizarea drumurilor pe bani europeni, câștigați în totalitate de Consiliul Județean Arad! Prin programul Interreg România – Ungaria, Aradul a reușit să acceseze 13,89 milioane de euro, urmând ca 12,144 km de drum nou să fie construiți, în timp ce peste 20 km vor fi modernizați.
Anunțul a fost făcut joi, 11 iulie, la semnarea contractului, de președintele CJA, Iustin Cionca, în cadrul unei conferințe la care au participat și vicepreședinții Răzvan Cadar și Sergiu Bîlcea, precum și primarii din Curtici, Socodor și Macea. În cadrul proiectului, orașul Curtici va avea o șosea de centură nord-sud, iar orașul Chișineu Criș va avea un prim tronson de centură, care va lega Nădabul de Socodor. Astfel, distanța de la municipiul Arad până la punctul de trecere a frontierei Vărșand se va scurt cu 10 km.
„Județul Arad a obținut, pentru modernizarea drumurilor județene transfrontaliere, întreaga sumă alocată întregii axe pentru finanțarea modernizării drumurilor la nivelul regiunii transfrontaliere. Asta înseamnă opt județe: Arad, Timiș, Satu Mare, Bihor, Csongrád, Békés, Hajdú-Bihar, Szabolcs-Szatmár-Bereg. Am promis că modernizăm județul Arad, și ne ținem de cuvânt. Am promis condiții mai bune de viață pentru arădeni, și de trei ani muncim pentru ele. Zilele trecute s-au împlinit trei ani de când echipa noastră conduce Consiliul Județean. Au fost trei ani de construcție a unor proiecte de dezvoltare, în primul rând din fonduri europene. Am adus în acești ani peste 250 de milioane de euro din finanțări”, a declarat președintele CJA, Iustin Cionca.
Valoarea totală estimată a investiției Județului Arad este de 47.300.000 lei, din care eligibili sunt 40.200.000 lei, diferența de 7.100.000 lei fiind acoperită din bugetul propriu al CJA. Prin acest proiect, populația localităților Curtici, Macea, Sânmartin și Socodor va avea acces la drumuri modernizate.
Ce drumuri vor fi modenrizate?
Tronsoanele de drum care vor fi modernizate sunt: Curtici – Sânmartin, Sânmartin – Socodor, Socodor – Nădab. „Orașul Curtici va construi centura sud-nord (7,3 km) legând zona industrială cu DN 79 şi cu punctul de trecere de frontieră Vărşand, având alocați ca sumă eligibilă 4.161.304,00 euro. Investiția se încadrează în strategia Consiliului Județean Arad de a realiza o rețea de drumuri în zona de graniță. Astfel ar urma să fie potențat rolul de poluri de dezvoltare locală al orașelor Nădlac, Pecica, Curtici, Chișineu-Criș şi să se degreveze punctul de frontieră Nădlac. Investiția este integrată cu alte proiecte, realizate din diverse surse de finanțare: tronsonul Peregu Mare – Pecica și Turnu – Variașu Mic, Nădlac-Peregu Mare și Pecica-Turnu, Arad – Variașu Mic– Iratoșu, Dorobanți – Macea și Sânmartin – Grăniceri”, a punctat la rândul său vicepreședintele CJA, Sergiu Bîlcea.
Citiți principiile noastre de moderare aici!