ARAD. Examenul de bacalaureat a continuat, astăzi, cu proba scrisă la Limba şi literatura maternă la care au fost înscrişi 15 candidaţi și s-au prezentat 14.
Mâine, în cele cinci centre de examen din județ – Liceul Tehnologic „I. Maniu” Arad, Colegiul Naţional „M. Nicoară” Arad, Colegiul Naţional „V. Goldiş” Arad, Liceul Tehnologic Chişineu Criş şi Liceul „M. Viteazul” Ineu – va avea loc proba obligatorie a profilului, la care sunt înscrişi 938 candidaţi (Matematică – 806 candidați; Istorie – 132 candidați). Iar vineri, 29 august, va fi ultima probă a bacalaureatului de toamnă – proba la alegere conform profilului şi specializării (la care s-au înscris 772 candidați).
După ce vor fi corectate lucrările în două centre zonale de evaluare – la Colegiul Naţional „Elena Ghiba Birta” și Liceul Tehnologic Chişineu Criş – la 1 septembrie se va face afişarea rezultatelor (până la ora 12:00) şi depunerea contestaţiilor (orele 12:00-16:00). Între 2 – 3 septembrie este programată rezolvarea contestaţiilor. Iar pe 4 septembrie: afişarea rezultatelor finale.
Citiți principiile noastre de moderare aici!