ARAD. Polițiștii de imigrări din Arad cu sprijinul jandarmilor arădeni au desfășurat o misiune de îndepărtare sub escortă de pe teritoriul României pentru 14 cetățeni străini aflați în custodie publică, care nu își mai justificau șederea în România. Este vorba despre 14 cetățeni străini, toți bărbați, cu vârste cuprinse între 18 și 31 de ani, din Bangladesh, India, Maroc și Pakistan, aflați în custodie publică. “Cetățenii străini au intrat în țara noastră, în ultimele trei luni, fiind depistați în tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat. Dintre aceștia, cinci au solicitat o formă de protecție internațională statului român, cererile lor fiind respinse în procedura de azil ca nefondate, iar ceilalți se aflau în custodia Inspectoratului General pentru Imigrări din momentul depistării. Pe durata menținerii custodiei publice, polițiștii de imigrări au desfășurat toate demersurile necesare îndepărtării sub escortă, în cazul de față, activități specifice procedurii de readmisie prevăzută de Acordul de readmisie încheiat între Comunitatea Europeană și Republica Serbia. La finalizarea procedurilor, cele 14 persoane au fost conduse la punctul de trecere a frontierei de stat pentru a fi transferate autorităților din Serbia. Totodată, la ieşirea din ţară, pe numele acestora s-a instituit măsura de nepermiterea intrării în România, pentru o perioadă de cinci ani, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată”, informează Inspectoratul General pentru Imigrări.
Trimite articolul
XAfara cu toti ! E posibil ca ei sa fie cauza cresterii exponentiale a imbolnavirilor de covid, ei sa fie purtatori ai virusului . Plin orasul de ei, unde mergi ii vezi vanturandu-se pe strazi sau pe la cafenele si shaormerii.