ARAD. Veşti tot mai bune pentru economia judeţului Arad. Pe fondul creşterii producţiei industriale, a creşterii veniturilor din vânzări, se pare că investitorii străini găsesc oportunităţi de afaceri aici. Potrivit datelor statistice furnizate de Direcţia Judeţeană de Statistică Arad, în cursul lunii ianuarie a acestui an s-au înregistrat 14 înmatriculări de societăţi comerciale cu participare străină la capitalul social subscris.
În luna decembrie, numărul firmelor noi cu participare străină în capitalul social a fost chiar mai ridicat. Pe final de an, într-o singură lună, 23 de firme noi s-au înmatriculat în judeţ. Valoarea capitalului social total subscris nu este foarte mare, de câteva mii lei, dar ea nu este un indicator extrem de important în privinţa afacerilor care urmează să fie derulate aici (faţă de valoarea investiţiilor, numărul locurilor de muncă nou create etc.).
În ceea ce priveşte clasamentul pe ţări de rezidenţă a investitorilor în societăţi comerciale cu participare străină la capitalul social, la nivel naţional, acesta era condus de Olanda, Austria, Germania, Cipru şi Franţa.
Citiți principiile noastre de moderare aici!