Sub autoritatea Instituției Prefectului Judeţului Arad, polițiștii arădeni, împreună cu polițiștii locali, au desfăşurat acţiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun.
„Au fost verificate 182 societăți comerciale, restaurante, terase, unităţi tip fastfood, hoteluri, pensiuni şi alte spaţii de cazare, parcuri și zone de agrement precum și 10 mijloace de transport în comun”, transmit cei de la Inspectoratul de Poliție Județean Arad.
Pentru abaterile constatate, au fost aplicate 140 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 30.000 de lei, dintre care 13 sancțiuni contravenționale, în valoare de 4.000 de lei, de polițiștii locali. Toate sancțiunile contravenționale au fost aplicate pentru nepurtarea măștii de protecție.
„Recomandăm cetățenilor să respecte în continuare normele de igienă și de conduită sanitară, măsurile de distanțare fizică şi să poarte masca de protecţie, pentru a-și proteja propria sănătate și viață, dar și pentru a-i proteja pe cei din jur. Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, astfel că forţele de ordine vor desfășura permanent în această perioadă activităţi de verificare cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă, pentru a proteja cetăţenii și pentru a preveni răspândirea noului tip de coronavirus”, spun polițiștii.
De menționat faptul că începând cu 24 octombrie, masca de protecție devine obligatorie în municipiul Arad în toate spațiile publice închise, deschise, aglomerate sau neaglomerate, conform unei hotărâri a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență.
Trimite articolul
XDe banii din amenzi sa-si ia slugile de militieni medicamente lor si la copiii lor! Astia asa merita ca-si bat joc de romanii ce le asigura salariile….
-
Esti un porc
Jos miliția!
140?
la cati nu respecta legea e f f putin
dati amenzi cat cuprinde ca altfel nu se face ordine si riscurile de infectare a multor oameni nevinovati sunt tot mai mari.
Normal ar fi ca acesti amendati ce nu respecta legea sa fie nominalizati in niste tabele si in caz ca ajung infectati la spital sa isi plateasca tratamentele din banii lor.
-
Îți dai seama ce retardat ești?
Ești infectat cu virusul pnl,doar groapa te scapă…-
Postacul de care vorbesti as aca să nu taci are dreptate De ce să plătească tot contribuabilul tratamentul spitalicesc al unor persoane amendate pt că au sfidat legea si nu se păzesc de infectare pt că ei nu cred in asa ceva. Păi atunci să isi plătească tratamentul din buzunarul propriu si nu din banii arădenilor Tratament care se vede că e f scump !Să-i vezi cum se plâng dacă cumva se infectează si cer sprijin medical pe la spitale că vezi doamne ei sunt asigurati!
PS ia du-te tu prin oras si vezi câti din trecătorii intâlniti de tine poartă mască si câti nu . Si apoi vorbim! In rest iti doresc să ai SUCCESURI multe in lupta cu pandemia asta !
-
-
Tu cu mentalitatea asta ar trebui sa fii amendat doar ca deschizi gura(cu sau fara masca). Ar trebui sa se faca o lista si cu criptostalinisti ca tine la care sa nu li se vanda mancare la triplu pret.
-
“OMS: Sunt mai mari şansele să câştigi la loto decât să scapi de infecţia Covid-19”
Amenzile sunt ilegale.
HG-ul nr. 588 din 31 iulie 2020, care a făcut posibilă instituirea pe plan local a astfel de măsuri, este nelegală, fiind contrară Legii nr. 55/2020.
Este oficial! Municipiul intră, de mâine, în scenariul roșu
De
Sorina Ambrus
Au dat amenzi doar la cei care sunt vai de ei că dacă e cineva mai “bazat” nu ia amendă, am văzut fază când un cetățean a întors mașina pe linie dublă continuă și oprit de poliție a primit avertisment că avea mașină de zeci de mii de euro, ăștia au voie. Să poarte mască, nu se mai discută că doar la ei nu trage virusul.
-
Duminica dimineata, am vazut jardarmeria romana cum avertiza un mosneag foarte batran care nu avea masca pe fata si se afla singur pe strada (excluzand ceilalti participanti la trafic din autoturisme). Acest mosneag umbla sprinijit de baston, nu auzea si nu vedea bine. Pana la urma jandarmul EROU a abandonat lupta cu acel mosneag, la insistentele colegilor lui – care au vazut ca omul se apropia de varsta seculara si jandarmul erou devenise lamentabil.