ARAD. Economia socială este unul dintre pilonii importanți ai integrării sociale pe piața muncii. Prin subvenții acordate angajatorilor se încearcă o facilitare a încadrării persoanelor care, în alte condiții, ar putea fi mai greu sau poate chiar deloc angajabile. În acest context, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Arad a organizat timp de trei zile întâlniri cu peste 80 de angajatori în vederea încheierii convențiilor pentru subvențiile care vor demara în această lună. Potrivit datelor furnizate de AJOFM Arad, cu această ocazie au fost semnate un număr de 144 convenții pentru 151 de persoane subvenționate.
„Conducerea AJOFM Arad a prezentat și a detaliat contractul de subvenționare cu scopul de face cunoscute celor prezenți prevederile acestuia, drepturile și obligațiile specifice, în vederea derulării înțelegerii în condiții de legalitate. Întâlniri similare se vor organiza și în lunile următoare, în vederea eficientizării programelor de ocupare derulate de AJOFM Arad și a bunei colaborări cu agenții economici. Având în vedere că luna mai este luna promovării economiei sociale, importanța dezvoltării acestui sector pentru întreaga societate a fost promovată în cadrul celor trei întâlniri cu agenții economici. Contribuind la dezvoltarea comunităţilor locale, economia socială are ca obiective consolidarea coeziunii economice şi sociale, ocuparea forţei de muncă și dezvoltarea serviciilor sociale.
Entitățile economiei sociale desfășoară, în principal, următoarele activități de interes general: producerea de bunuri, prestarea de servicii și/sau execuția de lucrări care contribuie la bunăstarea comunității sau a membrilor acesteia; promovarea cu prioritate a unor activități care pot genera sau asigura locuri de muncă pentru încadrarea persoanelor aparținând grupului vulnerabil; dezvoltarea unor programe de formare profesională dedicate persoanelor din grupul vulnerabil; dezvoltarea serviciilor sociale pentru creșterea capacității de inserție pe piața muncii a persoanelor din grupul vulnerabil”, a detaliat Marinel Henteș, directorul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Arad.
Sectorul economiei sociale a fost prezentat și în cadrul ședinței lunare a Consiliului Consultativ al AJOFM Arad.
Economia socială are ca obiective consolidarea coeziunii economice şi sociale, ocuparea forţei de muncă și dezvoltarea serviciilor sociale – Marinel Henteș
Citiți principiile noastre de moderare aici!