Evenimentul va avea loc pe 9 mai, de la ora 13, la muzeul de pe strada Vasile Goldiș, iar în program se vor regăsi cuvântări pe următoarele teme: 100 de ani de administrație românească la Arad, 30 de ani de la căderea regimului comunist din România, 9 mai – ziua Europei, 9 mai în istoria României, respectiv 10 mai în istoria României. Cel care coordonează evenimentul este prof. univ. dr. Marius-Ioan Grec, directorul muzeului memorial.
15 ani de muzeu „Vasile Goldiș”
15 ani de muzeu „Vasile Goldiș”
Universitatea de Vest „Vasile Goldiș”, Complexul Universitar de Studii Multiculturale și Patrimoniale organizează, în cadrul ediției cu numărul 29 a Zilelor Academice Arădene, un eveniment dedicat împlinirii a 15 ani de la înființarea Muzeului Memorial Universitar „Vasile Goldiș”.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Fiul lui Rob Reiner a fost arestat după ce cadavrul cineastului american și cel al soției acestuia au fost descoperite în reședința lor din Los Angeles, a raportat luni presa din Statele Unite, informează AFP.
Mapamond
Liderii principalelor state europene și ai UE au propus luni ca acestea să conducă „o forță multinațională” în Ucraina și să susțină în mod „durabil” armata ucraineană, care să fie limitată la 800.000 de militari, potrivit unei declarații transmise guvernul german, informează AFP.
România
Moțiunea de cenzură inițiată de 118 parlamentari ai Opoziției a fost dezbătută de Senat și Camera Deputaților în cursul zilei de luni, 15 decembrie într-o ședință comună.
UT Arad
Costache a adus egalarea, din penalty, după ce Farul avea avantaj încă din prima repriză.
Local
ADR Vest a lansat o platformă prin care orice persoană are acces la informații legate despre proiectele implementate cu fonduri europene.
Local
Un cetățean italian de 58 de ani, care avea emis pe numele său un ordin de protecție și avea montată o brățară de monitorizare electronică, a fost plasat în arest la domiciliu după ce a încălcat în repetate rânduri ordinul.
Local
Copiii de la Centrul de Zi Nădlac şi tinerii voluntari ai Subfilialei de Cruce Roșie din oraş au confecţionat împreună decorațiuni care vor împodobi cortul de la târgul de Crăciun din fața primăriei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!